Oamenii de ştiinţă de la Institutul Big Data al Universităţii Oxford, care au anunţat descoperirea împreună cu colegii olandezi în revista Science, au declarat că varianta VB nu reprezintă o ameninţare pentru sănătatea publică, deoarece terapia folosită în mod curent pentru tratarea persoanelor cu HIV funcţionează eficient împotriva acesteia.
„Cel mai rău scenariu ar fi apariţia unei variante care combină virulenţa ridicată, transmisibilitatea ridicată şi rezistenţa la tratament", a declarat Chris Wymant, autorul principal al studiului. „Varianta pe care am descoperit-o are doar primele două dintre aceste proprietăţi", potrivit Financial Times.
Cercetătorii au declarat că descoperirea a fost un avertisment oportun, având în vedere dezbaterea privind modul în care SARS-CoV-2 este posibil să evolueze.
„O mulţime de oameni comentează că Sars-Cov-2 va evolua pentru a deveni mai blând, pentru că asta fac virusurile şi nu este în interesul virusului să ne omoare", a spus Wymant: „Ceea ce ne trebuie cu adevărat sunt mai multe exemple de ceea ce fac virusurile în lumea reală - şi vedem că merge în ambele direcţii, devenind mai virulent şi mai puţin virulent. Aşa că nu ar trebui să se considere de la sine înţeles că Sars-Cov-2 va deveni pur şi simplu mai blând".
Varianta VB a fost identificată la 17 persoane la sfârşitul anului 2018 în cadrul unui proiect internaţional numit Beehive, care monitorizează eşantioane de HIV din Europa şi Uganda. Deoarece 15 dintre aceste persoane proveneau din Olanda, echipa a analizat apoi datele de la 6.700 de persoane seropozitive şi a descoperit alte 92 de cazuri de infecţie cu VB în întreaga ţară.
Joel Wertheim, un virusolog evoluţionist de la Universitatea din California San Diego, care nu a fost implicat în studiu, a declarat că HIV a devenit mai puţin virulent în Uganda şi mai virulent în SUA. Motivele biologice ale acestor schimbări sunt necunoscute.
"Pandemiile HIV şi Sars-Cov-2 arată cum virusurile pot şi vor evolua spre o virulenţă mai mare atunci când sunt favorizaţi de selecţia naturală", a adăugat el, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.