Rezultatele unui nou studiu clinic realizat de Royal Marsden NHS Foundation Trust au dezvăluit că medicamentele Ipilimumab (Yervoy) şi Nivolumab (Opdivo), atunci când sunt administrate împreună, pot să stopeze şi chiar să inverseze evoluţia melanoamelor în stare avansată - forme de cancer de piele, cunoscute pentru asemănarea lor cu aluniţele, cauzate de creşterea necontrolată a celulelor producătoare de pigmenţi în interiorul pielii - timp de cel puţin cinci ani, pentru 50% dintre pacienţi, notează Agerpres.
Ambele medicamente sunt folosite în imunoterapie, o metodă medicală care ajută sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase pe măsură ce acestea se răspândesc în organism.
Noul tratament este recomandat de National Institute for Health and Care Excellence şi este disponibil în această versiune combinată în cadrul NHS (Sistemul naţional de sănătate din Marea Britanie, n.r.), în urma analizelor efectuate de medicii din această ţară.
Profesorul James Larkin, medic oncolog la Royal Marsden NHS Foundation Trust şi profesor la Institute of Cancer Research, a declarat: "Prin administrarea combinată a acestor două medicamente, sunt înlăturate efectiv două frâne ale sistemului imunitar în loc de una singură, aşadar sistemul imunitar devine capabil să recunoască tumorile pe care nu putea să le recunoască înainte şi să reacţioneze la ele, distrugându-le".
Noua descoperire, publicată în The New England Journal of Medicine, va fi prezentată pe larg la adunarea generală a European Society for Medical Oncology, organizată sâmbătă în oraşul spaniol Barcelona.
În urmă cu un deceniu, doar unul din 20 de pacienţi cu melanom în stare avansată ar fi supravieţuit timp de cinci ani după diagnosticarea bolii, şansele de supravieţuire fiind pentru cele mai multe dintre aceste persoane cuprinse între şase luni şi nouă luni.
"În trecut, melanomul metastazat era considerat o boală care nu putea fi tratată. Oncologii considerau melanomul ca un caz diferit de alte tipuri de cancer - nu putea fi tratat odată ce se începuse să se răspândească", a declarat profesorul Larkin.
"Este pentru prima dată când putem să spunem că şansele de a deveni un supravieţuitor pe termen lung al unui caz de melanom avansat au devenit de acum de 50%, iar această performanţă reprezintă o veritabilă piatră de hotar în medicină", a adăugat cercetătorul britanic.
Pacienţii care au participat la studiul clinic Checkmate 067 au fost împărţiţi în trei grupuri.
Cei din primul grup, alcătuit din 314 pacienţi, au primit Nivolumab şi Ipilimumab.
Pacienţilor din al doilea grup, compus din 316 de participanţi, le-a fost administrat Nivolumab şi un placebo, în timp ce alţi 315 pacienţi, incluşi în al treilea grup, au primit Ipilimumab şi un placebo.
Rata generală de supravieţuire pentru cel puţin cinci ani înregistrată în cadrul grupului care a primit terapia combinată a fost de 52%, iar 74% dintre aceşti pacienţi nu au mai avut nevoie de tratament medical după cinci ani.
Rata generală de supravieţuire pe termen lung din cadrul grupului care a primit Nivolumab a fost de 44%, în timp în grupul care a primit Ipilimumab această rată a fost de 26%.
Mai mult, pentru acei pacienţi care au oprit tratamentul din cauza efectelor sale secundare, precum oboseală, iritaţii cutanate şi diaree, rezultatul a fost la fel de bun ca în cazul pacienţilor care au primit acelaşi tratament pentru perioade mai îndelungate, au precizat medicii britanici.
Totuşi, a avertizat profesorul Larkin, în prezent nu există nicio metodă de identificare în avans a pacienţilor care vor răspunde cel mai bine la această formă combinată de imunoterapie.
"Decizia referitoare la alegerea tratamentelor reprezintă o chestiune pe care medicii vor trebui să o discute individual cu fiecare pacient şi cu familiile lor. Cele două medicamente, administrate împreună, au cu siguranţă un rol în tratarea melanomului metastazat şi ele vor fi alese pentru anumiţi pacienţi. Pentru alţii, decizia ar putea consta în administrarea medicamentelor în secvenţă, unul după celălalt", a precizat James Larkin.
Melanomul cauzează aproximativ 2.300 de decese în Marea Britanie în fiecare an. Aproximativ 16.000 de persoane au fost diagnosticate cu această boală în 2016, potrivit celor mai recente statistici disponibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.