O pacientă din Constanța a fost adusă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti cu un elicopter SMURD

Heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti FOTO Facebook
Heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti FOTO Facebook

O pacientă cu anevrism cerebral a fost adusă, astăzi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti fiind transportată de la Constanţa cu un elicopter SMURD. După aterizarea elicopterului pe heliport, pacienta a fost preluată de personalul Unităţii de Primiri Urgenţe al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar apoi a fost internată pe secţia de neurochirurgie.


Pacienta, în vârstă de 40 de ani, este în stare stabilă şi va fi reevaluată clinic şi imagistic cu angioCT pentru a se stabili cu exactitate nevoia şi soluţia terapeutică optimă. În măsura în care patologia permite, în perioada imediat următoare se va interveni prin tehnici de radiologie intervenţională în vederea excluderii anevrismului, anunță biroul de presă al SUUB într-un comunicat remis presei. 

Heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a devenit funcţional la începutul lunii decembrie. Lucrările de construcţie la cel mai modern heliport medical în terasă din România au început în luna aprilie a acestui an.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a fost dat în folosinţă săptămâna trecută şi Blocul Operator Central. Cele 11 săli sunt dotate cu aparatură medicală de înaltă performanţă. Printre echipamentele medicale din BOC regăsim: O-arm (CT mobil), C-arm (Rx mobil), neuronavigaţie şi neuromonitorizare, microscop operator pentru neurochirurgie, coloană laparoscopie 3D, sisteme sigilare vasculară, lămpi scialitice, console anestezie, defibrilatoare, aparate de anestezie de înaltă performanţă cu capacitate de recrutare pulmonară şi altele importante pentru actul medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel