Numirea președintelui CNAS, Vasile Ciurchea, salutată de Alianța Pacienților Cronici

Adisa Codruț |
Data publicării:
Vasile Ciurchea, președintele CNAS
Vasile Ciurchea, președintele CNAS

Numirea președintelui CNAS este salutată de Alianța Pacienților Cronici din România, care speră să se rezolve cât mai repede situațiile dificile prin care trece insituția și, implicit, pacienții.

Alianţa Pacienţilor Cronici din România salută numirea domnului Dr. Vasile Ciurchea la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi speră că situaţiile dificile cu care se confruntă în acest moment medicii, dar mai ales pacienţii se vor rezolva rapid, potrivit unui comunicat remis presei.

„În mandatele anterioare ale domnului Dr. Ciurchea au fost rezolvate multe din problemele ce afectau direct pacienţii, atât prin aplicarea măsurilor necesare, cât şi printr-un dialog continuu şi constructiv cu acesta. Avem certitudinea că acest dialog va continua şi în acest mandat.

Numai astfel putem găsi împreună cele mai bune soluţii în sprijinul pacienţilor din România şi pentru a asigura o finanţare corectă a sistemului de sănătate. Considerăm că decidenţii au făcut încă un pas spre normalitate prin aceasta numire, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate având acum la conducere un profesionist în administrarea sistemului de sănătate din România”, se arată în document.

De asemenea, se continuă în informare, APCR își dorește ca acest nou pas spre normalitate să reprezinte fundaţia unei stabilităţi şi a unei continuităţi la conducerea principalelor autorităţi publice din domeniul sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel