Nu o mai recunoști pe Ioana Dumitrache, după ce a slăbit 40 de kg. La ce alimente a renunțat, cheia succesului

Irina Radu |
Data publicării:
FOTO Ioana Dumitrache
FOTO Ioana Dumitrache

Ioana Dumitrache este unul dintre cei mai cunoscuți blogger din România. Vedeta a reușit performanța de a slăbi, în doar doi ani, 40 de kilograme! 

"Eu am povestit totul pe blogul meu și pe conturile mele de social media. A contat și faptul că am început să mă simt eu bine cu mine ca persoană. Aceasta atât punct de vedere fizic (acele kilograme în plus îmi apăsau greu pe coloană), dar și psihic. Pur și simplu, a început să-mi placă din ce în ce mai mult de mine, de persoana care eram atunci când îmi forțam limitele.", a precizat Ioana Dumitrache pentru CSID.

"Pe mine, m-a ajutat foarte mult Iulian (n.r. - antrenor de fitness), ca să mă schimbe, să mă reconfigureze ca om. Eram un om extraordinar de sedentar. Noi am făcut o echipă foarte bună, el are un dar de a motiva oamenii și se pare că mi l-a transmis și mie." a declarat vedeta.

În ce constă planul de slăbit

 

"Mai întâi am început să aplic recomandările generale pe care le știm cu toții: am renunțat la dulciuri, prăjeli, făinoase și sucuri. Apoi l-am cunoscut pe antrenorul meu, Iulian Dinu, cu care am început să fac sport de 2-3 ori pe săptămână. Următorul pas a fost să urmez recomandările lui alimentare și să merg mai des la sală. Antrenamentele au devenit din ce în ce mai solicitante pentru că mi-a crescut rezistența, dar și pentru că am început să slăbesc. Apoi am început să merg la nutriționist și am intrat într-un program de slăbit în cadrul căruia primeam săptămânal diete personalizate. Acum fac 4-5 antrenamente pe săptămână, ce durează cam două ore, fitness combinat cu cardio. Cel mai important este că problemele de spate s-au rezolvat, iar acum sunt o persoană mult mai activă.", a dezvăluit bloggerița.

Deși nu mai are aceeași motivație ca atunci când s-a apucat de slăbit, Ioana Dumitrache spune că încearcă să își găsească tot timpul ceva nou care să o impulsioneze. 

"Trebuie să știi că acesta este un proces care durează un timp îndelungat și că nu vei avea același ritm tot timpul. Trebuie să fii pregătit pentru momente în care vei fi extrem de motivat, iar rezultatele se văd imediat, dar trebuie să nu renunți în perioadele de croazieră unde cântarul stagnează sau arată 1-2 kg în plus. Trebuie să știi că motivația se poate schimba sau pierde pe parcurs. Eu nu mai am aceeași motivație ca acum doi ani, dar încerc să îmi găsesc tot timpul ceva nou care să mă impulsioneze: o rochie nouă, un proiect din care vreau să fac parte, un anumit număr de km pe care vreau să îi alerg, un sport nou pe care vreau să îl încerc sau poate doar să nu îmi dezamăgesc cititorii care mă urmăresc.", este sfatul Ioanei Dumitrache pentru cei care vor să slăbească, dar nu știu cum. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel