"Generațiile de acum s-au schimbat", "generațiile actuale sunt altfel decât cele din trecut", două vorbe pe care cei mai mulți le pronunță și în același timp, o concluzie la care am ajuns toți.
"Mi-am petrecut copilăria mutându-mă dintr-o casă într-alta. Tatăl meu era medic și era tot timpul transferat, în interes profesional, dintr-un loc în altul. Când am devenit mai mărișor, nevoia de stabilitate școlară a determinat decizia stabilirii mele la București, unde am avut ocazia să cunosc mulți oameni ai vechii generații chiar din familia mea. Erau oameni obișnuiți, nu erau figuri pe care istoria le reține neapărat, dar vedeam limpede, încă de pe atunci, diferența de comportament dintre ei și ceea ce începuse deja să devină, după război, "noua lume".
Era o uriașă diferență între felul lor de a vorbi, de a trăi, de a se purta cu cei din jur și ceea ce vedeam eu în afara familiei, în societate. Această diferență m-a marcat nu doar în plan afectiv, personal, ci și în planul primei mele formări.
Mai târziu, când am mers la liceu, unde am dat de profesori care aveau anvergură universitară, am simțit iarăși diferența dintre această lume veche, de acasă, care se prelungea acum prin acești profesori, și lumea nouă cu care deja mă confruntam. Iar mai apoi, în prima tinerețe, am cunoscut, din fericire, și m-am lăsat format de oameni precum Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Nicu Steinhardt, Sergiu Al-George, Theodor Enescu și alți câțiva – care mi-au făcut legătura cu un trecut de care contextul socio-politic ne rupsese.
Generația mea s-a născut într-o lume violent ruptă de lumea de dinaintea ei. În contact cu oamenii pomeniți adineauri, nu întâmplător toți foști pușcăriași, eu am putut regăsi continuitatea cu o civilizație și cu o cultură de care lumea „oficială“ în care trăiam se delimitase drastic. (...)
Natura umană e neschimbătoare. Da și nu. Este adevărat că e neschim-bă-toare în structura ei fiziologică și în esența ei de creatură. Dar, dacă am avea convingerea că e fundamental neschimbătoare, n-am mai putea propune desăvîrșirea de sine ca proiect și nici n-am mai putea explica gravele surpări ale armoniei de sine la care asistăm adesea. Eu cred că, din păcate, suntem mai schimbători decât am vrea. Dar nu destul de schimbători pe cât ar trebui...", spune Andrei Pleșu, scriitor și istoric al artei, pentru Dilema Veche.
"Să te repezi să judeci tot, și prezentul, și trecutul, nu e ceva împlinitor, spiritual vorbind. Să trăiești tot timpul privind lumea (de azi sau de ieri) cu un ochi de evaluator sever înseamnă nu doar că ai o falsă imagine despre tine însuți, ci și că-ți trăiești viața într-un mod trist", a mai spus el, completând că: "întotdeauna a existat o diferență de viziune între generații, îndeobște numită "ruptură". Cei mai noi se distanțează de cei mai vechi, chiar dacă cei vechi se întâmplă să fie o generație formidabilă, iar cea nouă nu neapărat așa. E normal. Doar că acum, din câte văd, e vorba de altceva. Acum nu mai e vorba de o ruptură de generație, e vorba de o mutație. Ceva major s-a schimbat în funcționarea societății, dar și în funcționarea lăuntrică a fiecărui om".
Lumea de azi, mai bună ca cea de ieri?
"Dacă vorbim despre lume în sens tehnologic, așa este. Călătorim mai ușor și în condiții mai bune, comunicăm mai ușor și în mai multe feluri, trăim mai confortabil, așa că, da, e o lume mai bună, se vede clar.
Dar vedem la fel de clar că acest gen de "bunătate" poate modifica sufletele și în rău sau, în orice caz, nu le îmbunătățește neapărat.
Știu bine că orice progres tehnologic din istorie a fost cu două tăișuri, iar cel puțin unul dintre cele două tăișuri trebuie "luat sub control". Să ne gândim la inventarea automobilului. Ce progres extraordinar! Un mijloc de transport care a ajutat imens omenirea și pe fiecare dintre noi. Dar, după ce l-au inventat, marii "tehnocrați" și-au dat seama curând că obiectul pus de ei pe piață nu e doar util, ci și potențial periculos. Dacă nu există reguli de utilizare a automobilului, dacă nu există un anume antrenament sau o minimă pregătire tehnică a celor care se folosesc de el, se pot întîmpla tragedii.
Astfel, a apărut ca necesară reglementarea. Au apărut reguli de circulație, școli, examene. Eu cred că orice progres tehnic trebuie primit împreună cu convingerea că beneficiul e dublat și de risc. Asta nu înseamnă deloc că mai bine refuzăm progresul. Asta înseamnă doar că e bine să știm că, odată cu el, vin și posibile primejdii care trebuie prevenite.
Ce progres fabulos a fost adus în lume de industria IT! Pe de altă parte, există statistici care spun că, de pildă, acei copii care petrec mai multe ore pe zi dinaintea ecranului de computer riscă o încetinire a dezvoltării inteligenței, ba chiar pot prezenta, prematur, afecțiuni psiho-neuronale. În acest sens spun că trebuie să prevenim, să ne păzim, să ne bucurăm de progresul tehnologic, reglementându-l", a continuat el.
E mai util să privim doar în prezent?
"Nu, pentru că despre cei din trecut știm tot sau, în orice caz, știm mai multe decât putem ști despre cineva care trăiește acum. Biografiile celor din trecut sunt încheiate: cam știm ce au fost și cum erau. Pe cei care trăiesc odată cu noi nu îi putem percepe, oricât am vrea, într-o variantă definitivă și e greu, prin urmare, să-i tratăm ca repere. Aș cupla, în această ordine de idei, tema trecutului cu nevoia noastră de modele, cu nevoia de a admira.
Nu te poți forma, nu poți să-ți trăiești tinerețea sănătos, nu poți învăța nimic dacă nu admiri, dacă nu faci experiența emulației! Dar cred că noțiunea-cheie care ne face să înțelegem nu doar raportul nostru cu cei de dinaintea noastră, ci și nevoia noastră de ei, este noțiunea de "tradiție".
Tradiția e suma celor care au ceva de livrat în ordinea formării tale. Nu te formezi fără să preiei lucruri și nu numai, generic, de la oamenii de dinainte, ci și din marile realizări culturale ale istoriei. Nu există nici un creator, oricât ar fi fost el de original, de "revoluționar", care să nu fi lucrat uitându-se și la cei de dinainte (...)
Mi-e frică să nu las impresia că bombăn modernitatea și că nu am priză la noutate. Nu pledez și nu cred că noutatea trebuie refuzată. Spun, doar, că nimic nou nu se poate afirma dacă nu implică un anumit procent de continuitate, dacă nu se așază, inteligent, fără orgolii pompoase, în suita unei căutări tradiționale, adică în curge-rea organică a timpului căreia nu i se poate sustrage. Ca să ne bucurăm de nou, trebuie să rămânem, totuși, în interiorul aceleiași istorii...", a mai spus el.
*Dacă îți place articolul, ne poți susține cu un share pe Facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
