Cei trei medici, specializați în ortopedie și traumatologie, ne vor vorbi despre afecțiunile ortopedice și despre noutățile în ortopedie.
"Astăzi vom discuta despre progresele recente în ortopedie și, așa cum spuneam, acest ciclu de emisiuni, în care am discutat despre progrese recent în diversele specialități chirurgicale este prilejuit și de apariția unei a treia ediții a Tratatului Național de Chirurgie, în 12 volume, fiecare referindu-se la o specialitate chirurgicală.
Astăzi vorbim despre ortopedie. Mi se pare un lucru important că acest Tratat abordează disciplinile chirurgicale și dintr-o anumită perspectivă istorică. Medicina românească, în general, chirurgia în particular, s-au clădit pe umerii unor generații care au format elevi, au format școli și aceste școli performează și-și desfășoară activitatea în momentul de față.
Este bine să nu uităm de unde au plecat acestea, cine le-a format, mai ales că misiunea lor este să formeze alți elevi și să continue tradiția chirurgiei și medicinei românești mai departe.
Invitatul de onoare al acestei emisiuni este prof. dr. Dinu Antonescu, unul dintre mentorii actualelor generații de ortopezi din România, un chirurg de reputație internațională, cu realizări deosebite, pe care de-a lungul anilor le-am mai prezentat.
Domnia sa a ținut să sublinieze acest schimb de ștafetă, astfel încât a invitat în emisiune doi dintre elevii pe care i-a format, care vor prezenta noutăți în chirurgia ortopedică", a spus prof. dr. Irinel Popescu, moderatorul emisiunii Academia de Sănătate de la DC Medical.
Prof. Ștefan Cristea, șeful secției de ortopedie de la Spitalul Sfântul Pantelimon, și dr. Alexandru Drăghici, medic primar în ortopedie la Spitalul Foișor vor fi prezenți la discuție.
Prof. dr. Dinu Antonescu, chirurg și profesor de ortopedie, este membru în mai multe foruri de specialitate, între care Societatea Română și cea Italiană de Ortopedie și Traumatologie, Asociația Ortopezilor de Limba Franceză și Colegiul Regal al Chirurgilor din Edinburgh, în cadrul căruia a primit titlul de Fellowship ad hominem în anul 1999. Dinu Antonescu a primit Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer în anul 2000.
Specialistul în ortopedie a condus Clinica Universitară din cadrul Spitalului Foișor din Capitală timp de 20 de ani, a fost preocupat de aspecte de biomecanică, a introdus osteotomiile în gonartroze, a introdus corectarea diformităților coloanei vertebrale (scolioze și cifoze) prin aparate ghipsate, a utilizat și răspândit abordul anterior în chirurgia coloanei, a introdus instrumentația segmentară în tratamentul scoliozelor, a militat pentru tratamentul multidisciplinar al tumorilor osoase maligne și pentru utilizarea protezelor modulare, a răspândit utilizarea protezelor articulare de șold și de genunchi, primare și de revizie.
Emisiunea va fi difuzată luni, 17 octombrie, ora 11:00, pe Youtube DC Medical și pe Facebook DC Medical și DC News.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.