„Este timpul să utilizăm noul vaccin Ad26-ZEBOV-GP, fabricat de filiala belgiană a Johnson & Johnson. În jurul datei de 18 octombrie, vaccinul va sosi la Goma (provincia Kivu de Nord) și vaccinarea va începe la începutul lunii noiembrie", a declarat pentru AFP, dr. Jean-Jacques Muyembe, care conduce măsurile de combatere a epidemiei de Ebola în RD Congo.
„Există deja două comune care au fost alese, Majingo și Kahembe, deoarece în una dintre ele există mulți cetățeni din Beni, Butembo (Kivu de Nord, est) ... Deci este o zonă cu risc", a explicat dr. Muyembe. Aceste două zone au fost considerate epicentre ale epidemiei.
„Vom extinde această vaccinare la micii comercianți care merg deseori în Rwanda pentru a ne proteja vecinii", a adăugat el, adăugând că „dacă campania va funcționa bine, vom extinde vaccinarea în Kivu de Sud (est) și Ituri (nord-est)".
Laboratorul belgian va trimite un lot de 200.000 de doze în Rwanda vecină și 500.000 de doze în RD Congo, a spus medicul care s-a declarat mulțumit de faptul că „epidemia este acum limitată în nord, în Ituri", notează Agerpres.
De la începerea campaniei de vaccinare, pe 8 august 2018, 237.165 de persoane au fost vaccinate. Singurul vaccin utilizat a fost VSV-ZEBOV-GF, fabricat de grupul farmaceutic Merck, potrivit buletinului zilnic publicat sâmbătă de autorități.
Fostul ministru congolez al sănătății, acuzat de deturnare de fonduri, dr. Oly Ilunga, s-a opus folosirii acestui al doilea vaccin. În scrisoarea de demisie, Ilunga a acuzat „actori care au demonstrat o lipsă clară de etică" prin dorința de a introduce acest vaccin în țară, fără a oferi detalii suplimentare.
„Vaccinul Johnson & Johnson prezintă cele mai multe date din punct de vedere științific", a spus dr. Muyembe, care a preluat conducerea luptei împotriva Ebola în RD Congo la 20 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.