În cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit cu referire la problema actualului sistem informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și situația asistaților sociali care au rămas neasigurați.
Sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost conceput pentru a sincroniza datele la finalul fiecărei luni, dar această funcție nu a rulat niciodată așa cum ar fi trebuit. Problema este lipsa sincronizării între bazele de date care gestionează informați despre populație, educație și asistență socială.
"Da am aflat și eu că am fost o problemă cu celebrul sistem informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Este vorba de persoane cu venituri minime sau persoane co-asigurate. Sigur, trebuie remediat cât mai rapid mai ales în vedere că mulți dintre ei au patologii care necesită asistență medicală, necesită prescrierea de rețete compensate sau gratuite și în mod evident trebuie reparat sistemul", a declarat Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.
"Sistemul așa a funcționat de foarte mulți ani. Știți bine că medicii de familie sunt cei care semnalizează, justificat, de ce le mai multe ori blocări ale sistemului, le încurca foarte mult activitatea. Noi, ceea ce putem să facem este să sprijinim Casa de Asigurări de Sănătate și am făcut-o în ultima perioadă încât noul PIAS (Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate) care este finanțată cu bani europeni să fie realizată într-un termen cât mai scurt pentru că actuala platformă informatică este subdimensionată iar atunci când a fost făcută, cheltuielile de mentenanță și cele de upgrade ale acestei platforme nu au fost prevăzute", a concluzionat Ministrul Sănătății.
Nu este vorba de o actualizare, ci de o nouă platformă, deoarece actuala platformă a ajuns la final.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.