Noi restricții pentru prevenirea și limitarea infecției cu noul Coronavirus: unde sunt valabile
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară și a luat mai multe decizii restrictive pentru limitarea răspândirii virusului...
CJSU Maramureș a decis o nouă serie de măsuri pentru limitarea răspândirii virusului pandemic, după ce s-a înregistrat cel mai mare număr de infecții în 24 de ore de la debutul pandemiei, respectiv 254 de cazuri.
Baia Mare se află deja în scenariul roșu, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori. Sunt afectate 14 localități, printre care și Baia Mare. Acestea sunt: Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Asuaju de Sus, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos.
Astfel, în localitățile afectate se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spațiile deschise.
De asemenea, se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența ”față în față” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular și desfășurarea cursurilor doar în sistem online (scenariul 3).
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor în aceste unități administrativ-teritoriale.
Este permisă funcționarea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din aceste unități administrativ-teritoriale, doar pentru persoanele cazate în aceste unități.
Operatorii economici din unitățile administrativ-teritoriale menționate mai sus pot prepara hrană și comercializa produse alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective (în sistem take-away și catering).
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
Pentru alte 24 de localități, un nou set de restricții
Se permite, fără a depăși depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.
O altă măsură instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere gura și nasul pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii, în unitățile administrativ-teritoriale ,de mai sus.
Se permite, fără a depăși depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din aceste unități administrativ-teritoriale.
Se permite, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
Sunt interzise organizarea și desfășurarea de spectacole/concerte publice sau private în spații deschise și închise pentru o perioadă de 14 zile pe raza județului, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Toate unitățile administrativ-teritoriale care vor avea valoarea ratei de incidență mai mare de 3 cazuri la 1000 de locuitori vor respecta prevederile și măsurile din Hotărârea de Guvern nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, iar lista unităților administrativ-teritoriale va fi actualizată în funcție de evoluția situației epidemiologice, a mai adăugat prefectul de Maramureș.
-
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
-
Deficiența de B12: Cum alegi forma potrivită pentru creier și metabolism13.12.2025, 16:56
-
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID13.12.2025, 15:27
EXCLUSIV Care este diferența între gripă și COVID. Adrian Marinescu: Este semnificativă! Nu poți face comparație
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Ce s-a aflat despre antiviralele folosite pentru tratarea COVID-19. Cât de eficiente sunt remdesivir, molnupiravir și ritonavir. Cât de rapid trebuie administrate pentru a avea efect
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
EXCLUSIV Cât de agresivă este EG.5, noua tulpină COVID-19. Ar trebui să ne mai temem de COVID? Carmen Dorobăț: Pandemia nu se oprește de azi, pe mâine, în 24h. Să ne așteptăm la noi variante
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 vara aceasta
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 în această vară.
COVID-19, evoluție neașteptată
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
