„Deoarece într-una dintre emisiunile trecute am vorbit despre premiul Nobel pentru Medicină din 2020, ne-am propus, în această emisiune, să vorbim despre un alt premiu acordat pentru 2020, cel pentru Chimie. Asta pentru că descoperirea care a luat premiul Nobel și cele două distinse personalități care l-au obținut, aduc o contribuție importantă la dezvoltarea Biologiei în general, dar și al Medicinei în mod particular. De aceea, pentru o emisiune care se cheamă Academia de Sănătate mi se pare obligatoriu în acest an și despre premiul Nobel pentru Chimie. Ei, bine, premiul din 2020 a fost obținut de cercetătoarea americancă Jennifer A. Doudna și de cercetătoarea de origine franceză care lucrează actualmente în Germania, Emmanuelle Charpentier”, a explicat academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Invitații ediției sunt dr Mihai Bogdan Preda, cercetător științific de gradul III în Laboratorul de biologie a celulelor stem din cadrul Institutului de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” și dr Răzvan Iacob, medic primar gastroenterolog și șef de lucrări la UMF Carol Davila București, din Centrul de boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni, cercetător în cadrul Centrului de Excelență în Medicina Translațională din Institutul Clinic Fundeni.
Cele două cercetătoare proaspăt premiate cu Nobelul pentru Chimie au descoperit că „CRISP/Cas9, o enzimă bacteriană ce controlează imunitatea microbiană, poate fi utilizată pentru editare genomică. De altfel, generic vorbind, premiul Nobel pentru chimie a fost acordat pentru această editare genomică și care este considerată una dintre cele mai semnificative descoperiri din istoria Biologiei”, a explicat academicianul Irinel Popescu.
Ce se poate face prin editarea genomică și ce beneficiu va aduce în viitor omenirii această descoperire considerată epocală, aflați luni, 9 noiembrie, la Academia de Sănătate, emisiune care va fi difuzată simultan, de la ora 11.00 pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, dar și pe DC NewsTV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.