Neurolog: Nu există un centru sexual pe scoarța cerebrală

Florina Pop |
Data publicării:
Creier
Creier
Medicul neurolog Armand Frăsineanu FOTO: arhivă personală
Medicul neurolog Armand Frăsineanu FOTO: arhivă personală
  • Creier
  • Medicul neurolog Armand Frăsineanu FOTO: arhivă personală

Medicul neurolog Armand Frăsineanu de la Spitalul Colentina din București susține că nu există un centru sexual pe scoarța cerebrală.

Plecând de la declarațiile intens criticate ale jurnalistului Cristian Tudor Popescu – ”Fetele care se masturbează clitoridian în adolescență ar trebui să știe, să le spună omul ăla care face curs la școală că e posibil să li se deformeze centrul sexual de pe scoarță, în așa fel încât să nu mai fie satisfăcute de relațiile sexuale normale. Asta este o chestiune medicală. Și ele nu știu acest lucru” (link spre declarație) – jurnaliștii DC Medical au vorbit cu un neurolog legat de existența acelui ”centru sexual pe scoarța cerebrală” și dacă s-au făcut studii științifice care să confirme sau să infirme aceste efecte ale masturbării.

Medicul neurolog Armand Frăsineanu de la Spitalul Colentina din Capitală declară că ”nu există pe scoarță un centru sexual” și nici în Neurofiziologie, nici în Neuroanatomie nu a fost descrisă existența unui astfel de centru. ”Tot ce înseamnă sexualitate înseamnă ceva subcortical. Plăcere, orgasm, acestea nu presupun participarea scoarței cerebrale”, susține doctorul Armand Frăsineanu (în imagine mai jos; sursa foto: arhivă personală).

În opinia specialistului, orgasmul nu e doar ceva fizic, ci presupune și participare psihică, în timp ce masturbarea presupune doar un gest fizic, doar declanșarea unui reflex. Ca să-și nuanțeze ideea, medicul exemplifică prin cazul unui celebru dirijor care atunci când dirija ”Eroica” (n. r. o compoziție muzicală scrisă de Beethoven) ejacula, simțea plăcere. ”Despre asta-i vorba, de sistemul nostru limbic care este sistem subcortical și acolo se integrează emoții, plăceri”, apreciază neurologul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel