Nelu Tătaru, cum trebuie completată Declarația pe proprie răspundere pentru școală

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
documente
documente

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat cum trebuie completată declarația pe proprie răspundere atunci când copilul va merge la școală. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că declarația pe proprie răspundere, care va fi necesară din septembrie, este un element de siguranță și care ajută la triajul epidemiologic.

„Când intrăm într-un spital, când intrăm într-o unitate medicală, când intrăm într-o unitate balneară, cum a fost astăzi, fiecare dintre noi completează o declarație pe propria răspundere. La fel și pentru copii, când merg la școală, atât pentru binele copilului fiecăruia dintre noi, cât și pentru ceilalți copii, ar trebui să completăm această declarație, în care spunem dacă acesta, în ultimele zile, a prezentat niște semne. Cred că este un lucru elementar și un lucru de siguranță pentru fiecare dintre noi. Haideți să nu complicăm această declarație”, a declarat Nelu Tătaru, la Constanța. 

Ministrul a spus că autoritățile nu au pretenția ca părintele să se erijeze în medic, ci doar să scrie sincer ce simptome are copilul. 

„Nici nu am avut pretenția ca părintele să se erijeze într-un medic, dar să ne dea niște simptome pe care le-a avut în ultima perioadă, pentru ca cel care face acel triaj observațional, la început, să aibă un reper în desfășurarea acestui triaj observațional, pentru a-l completa pe cel epidemiologic”, a explicat ministrul.

O greșeală care va fi corectată

Întrebat cum explică faptul că în proiectul de lege pentru declarația pe proprie răspundere este invocat un articol din Codul penal care nu are legătură cu falsul în declarații, ci cu pedeapsa pentru mită, Nelu Tătaru săune că el nu a discutat despre așa ceva.

„Eu nu m-am referit la acest articol ca ministru al Sănătății. Am recomandat doar ca fiecare părinte, care își cunoaște cel mai bine copilul, să-l poată evalua, să ne ajute într-o anchetă preliminară, atât observațională, cât și ancheta epidemiologică în desfășurare. Acea simptomatologie pe care un copil este posibil să o aibă este punctul de începere a unei anchete epidemiologice, în contextul în care acel copil va veni în colectivitate”, a spus Tătaru, precizând și că va verifica situația reclamată și că va solicita corectarea ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel