Negocierile pentru serviciile medicale, finalizate. Valeria Herdea: Accesul pacienților la servicii medicale, prioritară

Vlad Crăciunoiu |
Data publicării:
servicii medicale Foto: Freepik @wavebreakmedia_micro

Negocierile recente dintre CNAS și CMR au condus la menținerea unor valori esențiale pentru finanțarea asistenței medicale primare și ambulatoriului clinic de specialitate.

Săptămâna aceasta au avut loc negocieri între Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Colegiul Medicilor din România (CMR) pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, în vederea continuării procesului de implementare a Planului național de prevenire și combatere a cancerului în România, aprobat prin Legea nr. 293/2022, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul unităților sanitare cu paturi, asistenței medicale primare și în ambulatoriul clinic de specialitate.

La întâlnirea de negocieri a fost prezent și domnul ministru al sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

CNAS și CMR au convenit:

- menținerea valorilor aferente punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară.

- menținerea valorilor aferente punctului pe serviciu în asistența medicală ambulatorie de specialitate.

Asistența medicală primară

Pentru punctul per capita: 12 lei;

Pentru punctul pe serviciu medical: 8 lei.

Asistența medicală ambulatorie de specialitate

Pentru punctul pe serviciu medical: 4,5 lei.

Totodată se menține plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistența medicală stomatologică.

Reamintim că urmare a negocierilor purtate în luna ianuarie a.c. cu partenerii din domeniul medical stabiliți de legislația în vigoare, s-a convenit ca aceste valori să fie menținute până la data de 30 iunie 2024, urmând ca la nivelul CNAS să fie continuate demersurile interinstituționale pentru asigurarea continuității finanțării la același nivel, până la finalul anului în curs.  

CNAS va continua să lucreze împreună cu Ministerul Finanțelor în vederea identificării de soluții pentru o finanțare cât mai apropiată de nevoile reale ale sistemului medical din România, precum și cu  comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și grupurile de lucru CNAS - CMR.

HG 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1857/441/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel