MS vrea să crească sumele cu care se vor deconta intervențiile în cardiologie și oncologie

Adisa Codruț |
Data publicării:
Imagine din timpul operației FOTO: Facebook ANT
Imagine din timpul operației FOTO: Facebook ANT

Ministerul Sănătăţii (MS) doreşte să crească sumele cu care se vor deconta procedurile intervenţionale în domeniul patologiei cardiovasculare şi oncologice.

Ministerul Sănătăţii doreşte să crească sumele cu care se vor deconta procedurile intervenţionale în domeniul patologiei cardiovasculare şi oncologice, pentru ca acestea să fie aduse "la un nivel real", a declarat vineri secretarul de stat Horaţiu Moldovan, care a adăugat că în această situaţie niciun operator privat nu va avea nevoie să mai ia coplată.

"Promovăm un program naţional care să acopere operaţiile majore şi procedurile intervenţionale în domeniul patologiei cardiovasculare. Ne dorim, de asemenea, să creştem tarifele în acest domeniu pe care să le aducem la un nivel real. Este un fapt deja de notorietate că acoperim din punct de vedere financiar foarte slab aceste proceduri şi subfinanţarea cronică reprezintă, evident, una din cauzele pentru care rezultatele nu sunt cele care ar trebui să fie. Ne propunem creşterea acestor tarife. Iată, de exemplu, în domeniul cardiovascular, în domeniul operaţiilor pe cord deschis", a spus secretarul de stat, la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, potrivit agerpres.ro.

Potrivit acestuia, în prezent rambursarea este de trei ori mai mică decât ar trebui să fie, cea mai mică din Uniunea Europeană.

"Este cea mai mică din Uniunea Europeană, cea mai mică din regiune. Pentru o operaţie pe cord deschis în România se rambursează 3.000 de euro, iar în Moldova, care nu face parte din UE, 8.000, ca să nu mai vorbim despre Bulgaria - 9.000 iar Slovenia, care este o ţară cu 2,5 milioane locuitori - 12.000 de euro. În acest condiţii, ne-am propus să promovăm acte normative care să augmenteze un nou contract cadru cu CNAS începând cu aprilie în care aceste patologii care produc cea mai mare mortalitate în rândul pacienţilor noştri să fie rambursate la un nivel mai mare aproximativ de trei ori ca acum, iar accesibilitatea pacienţilor să crească. De asemenea, accesul neîngrădit al pacienţilor la sistemul public de sănătate, cât şi la cel privat. (...) Vrem să ridicăm acest tarife, să acopere costul real al manevrelor respective. În această situaţie nici un operator privat nu va avea nevoie să mai ia coplată, din moment ce i se rambursează integral", a mai susţinut medicul citat de aceeași sursă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel