MS a găsit „vinovații” de la Spitalul Județean Reșița: managerul, 3 asistente și o infirmieră, sancționate

Angela Sabău |
Data publicării:
Spitalul Județean de Urgență Reșița
Spitalul Județean de Urgență Reșița

Inspectorii sanitari au aplicat mai multe amenzi cadrelor medicale și conducerii Spitalului Județean de Urgență Reșița. Un amplu control a avut loc, după ce în presă au apărut imagini șocante cu modul în care sunt îngrijiți acolo pacienții.

Publicitate

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița și alte cadre medicale au fost sancționate cu amenzi în valoare de 18.400 de lei, după prima zi de control.

Inspectorii sanitari au sancționat managerul unității cu o amendă în valoare de 10.000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare și reparații a clădirilor sanitare (conform HG 857/2011, art 30, lit e deși lucrările de igienizare se aflau în planul de conformare asumat de manager cu termen decembrie 2020).

Asistenta șefă a secției de Pneumopftizilogie și asistenta șefă a secției de boli infecțioase au fost sancționate cu câte 2.000 lei fiecare pentru nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar (în conformitate cu art 32, lit k, HG 857/2011). 

Pentru același motiv, tot cu 2.000 lei a fost amendată și una dintre infirmierele unității sanitare. 

O altă asistentă medicală care activează în cadrul secției de boli infecțioase a fost sancționată cu 2.400 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din activități medicale (conform HG 857/2011, art.31, lit f). 

Acțiunea de control va continua zilele următoare, echipei de la nivelul local i se va alătura o echipă din cadrul Ministerului Sănătății. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel