Woody Murphy este un puști din Marea Britanie care a ajuns să mănânce doar cartofi fierți timp de 12 ani. De la un an și jumătate acesta a început să refuze toate celelalte alimente. Părinții băiatului și-au dat seama că este o problemă, în momentul în care acesta devenea anxios și avea stări de rău. Singurul lucru pe care putea să îl mănânce erau cartofii fierți și zdrobiți.
Mama băiatului, în vârstă de 44 de ani, a mărturisit faptul că a încercat să-i dea copilului său tot felul de suplimente alimentare și vitamine, dar fără rost. ”După câțiva ani în care au încercat tot ce ne-a stat în putință, am decis să nu îi mai oferim fel și fel de mâncăruri și rețete, fiindcă ne durea să vedem cu devine speriat, anxios sau ajunge chiar și la atacuri de panică. Era copleșitor”, a declarat mama puștiului, potrivit celor de la thesun.co.uk.
Analizele copilului arătau bine. L-au dus și la psiholog, dar și la un terapeut specializat pe hipnoză, pe nume David Kilmurry. Acesta a studiat cazul băiatului și a reușit să îl ajute să treacă peste fobia pe care o avea pentru mâncare. Iar după o ședință de terapie de doar două ore, tânărul deja mâncare mure, spanac, kiwi, castravete și mango. Părinții au fost șocați și au aflat ulterior că băiatul lor și-a învins fobiile pentru mâncare după ce terapeutul i-a arătat cât de importantă este alimentația dacă vrea să devină un fotbalist bun, scrie Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.