"Mononucleoza infecţioasă, cunoscută şi sub denumirea de “boala sărutului” sau “mono”, este o afecţiune infecţioasă virală, determinată în principal de virusul Epstein-Barr (care face parte din familia mare a herpesvirusurilor). În România, acest virus determină boala acută febrilă benignă, spre deosebire de ţările tropicale unde produce şi afecţiuni maligne (limfom Burkitt, carcinom nazo-faringian).
Transmiterea cea mai frecventă este prin sărut (de unde şi denumirea bolii), saliva infectată generând îmbolnavirea pe cale digestivă (prin utilizarea la comun a tacâmurilor, paharelor, etc) sau pe cale respiratorie (prin picăturile de salivă pe care le elimina bolnavul prin vorbire, strănut, tuse etc).
Copiii şi adolescenţii sunt cei mai expuşi infecţiei.
În general, adulţii au anticorpi protectori, chiar dacă nu ştiu să fi trecut prin boală (în tinereţe ne infectăm, dar boala poate trece diagnosticată ca simplă “viroză febrilă”).
Simptomatologia “mono” este extrem de diversă:
- febră,
- angina și adenopatia fiind cele mai frecvente; dar putem avea şi:
- erupţie tegumentară,
- hepatită (cu sau fară icter),
- splenomegalie sau chiar meningită.
Febra este de cele mai multe ori prelungită (2-4 săptămâni), fiind şi motivul cel mai frecvent al prezentării în clinicile de boli infecţioase. Febra care nu cedează la administrarea de antibiotic (fiind o afecţiune virală).
Angina este, de obicei, cu aspect pseudomembranos (amigdalele sunt crescute în volum, hiperemice, şi sunt acoperite de membrane albicioase, mimând colecţiile purulente), faringele cu picheteu hemoragic, pacientul acuzând disfagie intensă (durere la înghiţire) şi inapetenţă.
Adenopatia cel mai frecvent este submaxilară şi laterocervicală, cu ganglioni măriţi şi dureroşi.
Tipic pentru mononucleoză este apariţia erupţei tegumentare eritematoase dupa administrarea de ampicilină.
Izolarea formelor uşoare şi medii se poate face la domiciliu, formele severe necesitând internarea în clinicile de boli infecţioase. Tratamentul constă în administrarea de antiinflamatorii:
- nesteroidiene în formele uşoare/medii şi steroidiene în formele severe/cu afectare hepatică sau meningeană,
- antitermice,
- antialgice,
- hepatoprotectoare,
- reechilibrare hidro-electrolitica
- acido-bazică.
În prezent nu exista medicaţie specifică antivirală pentru mononucleoză. Prevenirea infecţiei poate fi efectuată doar prin măsuri de igienă personală", a explicat conf. univ. dr. Voichița Lăzureanu, de la Spitalul Victor Babeș Timișoara.
Grupuri cu risc ridicat pentru mononucleoză
Următoarele grupuri au un risc mai mare de a face mononucleoză:
- tineri cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani
- studenți
- stagiari
- asistente medicale
- îngrijitori
- persoanele care iau medicamente care suprimă sistemul imunitar
Orice persoană care intră în mod regulat în contact strâns cu un număr mare de persoane prezintă un risc crescut de mononucleoză. Acesta este motivul pentru care liceenii și studenții se infectează frecvent.
Perioada de incubație a virusului (intervalul de timp dintre momentul în care contractați infecția și cel în care începeți să aveți simptome) este de patru până la șase săptămâni. Semnele și simptomele mononucleozei durează, de obicei, între una și două luni.
Simptomele pot include și:
- febră
- dureri de gât
- glande limfatice umflate la nivelul gâtului și al axilelor
- dureri de cap
- oboseală
- slăbiciune musculară
- amigdale umflate
- transpirații nocturne
Ocazional, se poate umfla și splina sau ficatul, dar mononucleoza nu este aproape niciodată fatală.
Mononucleoza este greu de distins de alte virusuri comune, cum ar fi gripa. Dacă simptomele nu se ameliorează după una sau două săptămâni de tratament la domiciliu, cum ar fi odihna, consumul de suficiente lichide și mâncarea sănătoasă, consultați-vă medicul.
Cum se diagnostichează mononucleoza?
De obicei, un medic poate diagnostica mononucleoza pe baza prezenței unor simptome. Vârsta pacientului este, de asemenea, un bun indicator, deoarece mononucleoza apare de obicei la adolescenți.
Testele de sânge pot fi folosite pentru a confirma diagnosticul:
1. Numărul de globule albe din sânge
O infecție cu mononucleoză determină, de obicei, organismul dumneavoastră să producă mai multe celule albe din sânge, deoarece încearcă să se apere. Un număr ridicat de celule albe din sânge nu poate confirma o infecție cu EBV, dar rezultatul sugerează că este o posibilitate puternică.
2. Anticorpii EBV ("Mono Spot Test")
Un test "mono spot" pozitiv este, de obicei, suficient pentru a confirma mononucleoza infecțioasă. Testul "mono spot" este un test rapid utilizat pentru a detecta prezența anticorpilor - proteine pe care sistemul dumneavoastră imunitar le eliberează în mod natural ca răspuns la o substanță dăunătoare numită antigen. În mod specific, testul mono spot este utilizat pentru a detecta anticorpii împotriva antigenelor EBV. Potrivit National Institutes of Health (NIH), este posibil să nu aveți un nivel detectabil de anticorpi la începutul bolii; prin urmare, este posibil ca testul să fie necesar să fie repetat peste 10 până la 14 zile.
Cum se tratează mononucleoza
Nu există un tratament cunoscut pentru mononucleoza infecțioasă și nu există medicamente antivirale sau vaccinuri disponibile; totuși, medicul dumneavoastră vă poate prescrie un tip de medicament numit corticosteroizi pentru a reduce umflarea gâtului și a amigdalelor. Simptomele se rezolvă de obicei de la sine în una sau două luni.
Tratamentul are ca scop ameliorarea simptomelor dumneavoastră. Acesta include utilizarea medicamentelor fără prescripție medicală pentru a reduce febra și tehnici de calmare a durerilor de gât, cum ar fi gargara cu apă sărată. Alte tratamente la domiciliu care pot ameliora simptomele includ:
- să vă odihniți mult
- să beți multe lichide (cel mai bine este să beți apă)
- consumul de supă caldă de pui
- utilizarea de medicamente pentru durere fără prescripție medicală
Dacă simptomele se înrăutățesc sau aveți dureri abdominale intense, contactați-vă medicul. Una dintre complicațiile mononucleozei este ruptura de splină, care este o situație care pune viața în pericol.
Care sunt posibilele complicații ale mononucleozei?
Mononucleoza nu este de obicei gravă. În unele cazuri, persoanele care au mononucleoză suferă uneori de infecții secundare, cum ar fi angină streptococică, infecții ale sinusurilor sau amigdalită. În cazuri rare, unele persoane pot dezvolta următoarele complicații:
1. Splina mărită
O splină mărită va apărea, de obicei, între patru și 21 de zile după ce ați început să aveți simptome.
Ar trebui să așteptați cel puțin o lună înainte de a face orice activitate viguroasă sau de a juca sporturi de contact pentru a evita ruperea splinei, deoarece aceasta poate fi umflată din cauza infecției. Discutați cu medicul dumneavoastră despre momentul în care vă puteți întoarce la activitățile obișnuite. O ruptură de splină la pacienții care au mononuclee este rară. Cu toate acestea, dacă aveți mononucleoză și simțiți o durere ascuțită și bruscă în partea superioară stângă a stomacului, sunați-vă imediat medicul.
2. Inflamația ficatului
Hepatita (inflamație ușoară a ficatului) sau icterul (piele și ochi îngălbeniți) pot apărea ocazional la pacienții cu mononucleoză.
3. Complicații rare
Mononucleoza poate provoca, de asemenea, unele dintre aceste complicații extrem de rare (Mayo Clinic):
- anemie (o scădere a numărului de celule roșii din sânge)
- trombocitopenie (o scădere a numărului de trombocite, partea din sângele dumneavoastră care începe procesul de coagulare)
- inflamație a inimii
- complicații care implică sistemul nervos, cum ar fi meningita sau sindromul Guillain-Barre
- amigdale umflate care pot obstrucționa respirația.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
