MISTERUL celor 16.410 teste COVID nedeclarate la timp. Oficial GCS: „nu influențează statistica”

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

În bilanțul dat de Grupul de Comunicare Strategică, de astăzi, 16 decembrie 2020, oficial sunt declarate 28.191 de teste efectuate în ultimel 24 de ore și 5.991 de cazuri noi de infectare. Surpriză, însă! Autoritățile au „descoperit” încă 16.410 teste nedeclarate! Or, dată fiind rata de pozitivare, asta ar putea schimba semnificativ statistica, pentru că ar însemna un plus de cel puțin trei mii de cazuri noi de infectare!

În ultimele luni, rata de pozitivare/infectare din testele efectuate în intervale de 24 de ore a oscilat între 20% și 40%. Asta înseamnă că zilnic, din fiecare 10 teste efectuate, două până la patru sunt pozitive. Oficial, GCS a anunțat că în 16 decembrie, din 28.191 de teste făcute, au fost descoperire 5.991 de cazuri noi de infectare. Așa cum arătam, o rată de pozitivare/infectare de puțin peste 21%.

Surpriză, însă, în josul statisticii, strecurată printre alte cifre, aflăm că pentru ultimele zile, nu ni se spune exact în care, au fost descoperite încă 16 mii de teste efectuate. Doar dacă am calcula o rată de pozitivare de 20% asta ar însemna că undeva trebuie să regăsim 3.282 de cazuri noi de infectare. GCS spune însă că cele peste 16 mii de teste apărute din neant nu modifică statisticile și că rezultatele lor ar fi fost luate în considerare. Dar cum se poate asta, dacă ele au fost declarate abia astăzi? 

Mai exact, fraza din bilanțul de astăzi arată: „De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 16.410 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 decembrie" precizează raportul oficial. 

GCS nu a știu să spună, la insistențele DC Medical, când - în ce zile - au fost făcute aceste teste și nici dacă cei care nu le-au declarat la timp sunt de la laboratoare de stat sau private, ba mai mult insistă că aceste 16.410 teste nu ar afecta cifra de „infectați”. Ceea ce, matematic, e imposibil.

„Numărul testelor reportate este influențat de faptul ca anumite laboratoare au început astăzi sa facă raportarea prin tabletele electronice, astfel fiind introduse și datele din zile anterioare. Acest fapt nu afectează numărul persoanelor depistate pozitiv, datele respective fiind raportate separat (...) Cele 5.991 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2 au fost depistate de la ultima raportare făcută, în urmă cu 24 de ore, în urma celor peste 28 de mii de teste realizate în acest interval. Actualizarea numărului de teste efectuate (cele peste 16.000), nu afectează numărul de persoane pozitive pentru că fiecare caz depistat pozitiv se raportează de laboratoare către DSP imediat după confirmarea rezultatului, independent de modalitatea de transmitere a numărului de teste realizate”, a precizat GCS la insistențele DC Medical. 

Situația este cu atât mai ciudată cu cât în ultimele două săptămâni numărul de teste oficial a scăzut treptat, și de fiecare dată ni s-a explicat că „nu există cerere de mai multe teste”. Niciodată, în 10 luni de pandemie COVID, nu s-au făcut maximul de 50.000 de teste, cât spun autoritățile că am fi în stare să facem în 24 de ore. Cele mai multe teste - 38.863 în 24 de ore - au fost realizate în 11 noiembrie (cu 9.799 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 - adică o rată de pozitivare de circa 25,5%). 

Iată care sunt cifrele oficiale din 5 decembrie încoace și ce arată ele: 

Cum a scăzut numărul de teste și cum oscilează rata de pozitivare

Spre exemplu, cu o zi înainte de alegeri, pe 5 decembrie (sâmbătă), s-au realizat 32.441 de teste, dintre care, 20.672 în baza definiției de caz (adică la stat) și 11.629 la privat, la cerere. Aveam în același interval 8.072 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Asta înseamnă o rată de pozitivare de circa 24,5%. 

Pe 6 decembrie (duminica de alegeri), aveam 17.530 de teste făcute, dintre care 11.391 făcute de stat și 6.139 la cerere cu 5.231 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). O rată de pozitivare, așadar, de circa 29,9%. 

Pe 7 decembrie (luni), au fost anunțate, brusc, doar 8.791 de teste (6.532 în baza definiției de caz și 2.259 la cerere) cu 3.660 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Ceea ce duce la o rată de pozitivare din testele efectuate de 41,5%. 

8 decembrie (marți): 29.151 teste (19.176 pe definiția de caz și 9.975 la cerere), din care au fost găsite 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Asta înseamnă o rată de pozitivare de circa 26%. De asemenea, „de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 249 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 8 decembrie”, fără ca GCS să precizeze exact în ce zile au fost realizate aceste teste. La o rată de pozitivare de minim 20%, asta ar însemna doar 48 de cazuri noi în plus, ceea e nesemnificativ. 

9 decembrie (miercuri): 31.458 de teste (20.394 pe definiția de caz și 11.064 la cerere) - au fost înregistrate 7.365 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). O rată de pozitivare de circa 22,5%.

10 decembrie (joi): 21.434 de teste (21.078 plus 10.359 la cerere) - 7.067 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Cu rată de pozitivare de circa 33%. 

11 decembrie (vineri): 30.246 de teste (20.287 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.959 la cerere) -  6.460 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). O rată de pozitivare de circa 21,5%. 

12 decembrie (sâmbătă): 26.389 teste (17.098 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.291 la cerere) - 6.333 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). O rată de pozitivare de 24%. Și asta în condițiile în care s-au făcut cu 8.000 mai puține teste decât în sâmbăta precedentă. 

13 decembrie (duminică): 14.859 teste  (9.650 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.209 la cerere) - 4.435 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Rată de pozitivare de circa 30%. Cu trei mii mai puține teste decât în duminica precedentă. 

14 decembrie (luni): 8.059 teste (6.250 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.809 la cerere) - 3.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Rată de pozitivare de circa 40%. 

15 decembrie (marți): 25.185 de teste (15.740 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.445 la cerere) - 6.171 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Rată de pozitivare de circa 23,5% și cu patru mii de teste mai puțin decât în marțea precedentă. 

16 decembrie (miercuri): 28.191 de teste (17.926 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.265 la cerere) - 5.991 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Rată de pozitivare de circa 21,5% la cu trei mii de teste mai puțin decât în miercurea precedentă. Dar, de asemenea, „de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 16.410 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 decembrie”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel