COVID-19, minte, corp. Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică, spune că frica, furia, confuzia, nesiguranța, revolta, ura, panica, incertitudinea – aceste reacțiile psiho-somatice în perioada de criză - au devenit foarte dese și intense având în vedere starea de urgență impusă de COVID-19. Semne precum dureri de cap, afecțiuni ale sistemului digestiv, afecțiuni ale rinichilor, ale urechilor, amețeală, greață, etc., toate sunt dovezi clare ale nivelului de stres sub care trăiește fiecare această perioadă de criză.
Aceasta explică cum fiecare dintre aceste semne afectează organismul:
Capul - are legătură cu ceea ce știm că suntem, ceea ce vrem să fim și cu ceea ce alegem să credem despre viață. Are legătură cu identitatea noastră, cum modul în care ne percepem pe noi înșine, ca fiind diferiți, unici, speciali. Reacțiile psihosomatice la nivelul capului pot veni dintr-o respingere puternică a realității actuale, o rezistență la schimbare, inflexibilitate, dificultăți de adaptare și o pierdere a identității (ce poate veni din pierderea unei persoane dragi, pierderea job-ului, a unei relații, a scopului, etc). "Ce poți face în acest sens? Urmărește timp de o săptămână șirul gândurilor tale și notează-le într-un carnețel. Recitește la câteva ore ce ai scris și apoi reformulează, tot în scris. Spre exemplu: „Nu mai am job, mă simt inutil/ă." => „Fac/Sunt ... (mâncare, cumpărături/suport moral, iubitor/oare) pentru mine și pentru cei din jur" (poate fi util și în cazul atacurilor de panică – atunci când simți că începe agitația, începe să scrii și urmărește-ți respirația, pe măsură ce scrii). Citește reformulările și îmbunătățește unde simți nevoia. Recitește-le de fiecare dată când observi că gândurile tale merg în direcția nedorită. Astfel, îți vei ține focusul pe lucrurile pozitive, concrete și productive", explică psihologul Andra Tănăsescu.
Urechile - au legătură evident cu ceea ce "auzim". În această perioadă, multor persoane le este frică de ceea ce pot auzi, nu mai vor să audă sau pot simți frică de viitor (afecțiuni la urechea dreaptă). "Fie că este din revoltă, fie că este din frică, este important să ne detașăm și să lăsăm lucrurile să fie. Ce poți face? Observă care este cauza/activitatea care te face să simți frică sau furie și alege să faci altceva în loc. Spre exemplu: Observ că mă dor urechile când ascult știrile despre situația actuală. => Aleg să ascult muzică preferată în loc și să mă detașez", spune psihologul.
Gura/Dinții - partea superioară are legătură cu partea noastră feminină, definită prin: atenția la detalii, creativitate, capacitatea de a construi visuri de viitor, empatie. Partea inferioară are legătură cu partea masculină, anume cu: capacitatea de a analiza, decide și acționa pentru îndeplinirea visurilor. Dezechilibrul între cele două aspecte sau incapacitatea temporară de a face ceva în direcția obiectivelor noastre se poate manifesta la nivelul gurii/dinților. "Reamintește-ți că este o situație temporară. Totul va trece și lucrurile vor reveni la normal. Ai răbdare și profită de acest timp pentru a stabili obiective personale. Poate ți-ai dorit mereu să înveți ceva sau poate este momentul ideal să lucrezi la propria dezvoltare personală. Sau folosește timpul pentru a găsi strategii noi pentru afacerea ta. Scrie o listă de calități și defecte personale și observă-le. În ce situații pot fi defectele tale, calități? Notează-ți pe un carnețel. Poți continua prin a face o listă de realizări personale și o lista de realizări pe care vrei să le obții în viitor", explică psihologul Andra Tănăsescu.
Nasul – este legat de instinctul nostru, de capacitatea de a simți persoane, situații, decizii potrivite sau nu pentru noi. O problemă în această zonă poate arăta refuzul nostru de a ne asculta instinctul, care știe ce ni se potrivește cu adevărat. "Profită de această perioadă pentru a face o instrospecție serioasă. Ce te face să te simți cu adevărat fericit/ă, împlinit/ă? Care este viața pe care îți dorești cu adevărat să o trăiești? Ce este cu adevărat important pentru tine, pentru a simți și a trăi viața pe deplin, cu bucurie și relaxare? Spre exemplu: „Mi-am pierdut jobul (business-ul) din cauza crizei." => „Am timp să mă apuc să învăț...! / Fac toate lucrurile pe care le-am amânat!", afirmă specialistul.
Gâtul - este expresia capacității și deschiderii noastre mentale către a explora mai multe aspecte ale obiectivului nostru, de a comunica cu cei din jur, de a cere ajutorul atunci când este necesar. Problemele apărute în zona gâtului reprezintă un semnal ce ne atrage atenția asupra flexibilității (lipsa ei, mai exact) de a vedea situațiile și soluțiile posibile din mai multe perspective. "Riscul în această perioadă este să rămânem "fixați" asupra unei singure perspective (cea mai tragică, de cele mai multe ori) gâtul nostru manifestând dureri, "înțepeniri", etc. Refuzul de a vorbi, izolarea față de ceilalți (nu cea în casă, ci în suflet), refuzul de a ne exprima emoțiile, de a spune ce ne doare, pot să ne dezechilibreze atât emoțional, cât și fizic și ne limitează capacitatea de a înțelege care este abordarea cea mai potrivită situației. Ce poți face? Vorbește despre ceea ce simți! Acum, mai mult ca niciodată, toți simțim frică, nesiguranță. Toți trăim în incertitudine și asta este foarte evidentă pentru toată lumea! Lasă rușinea de-o parte și deschide-ți sufletul! Fie că alegi să suni un prieten, pe cineva din familie, un psiholog/terapeut, un preot, un ghid spiritual, sau pe oricine altcineva, este important să o faci! Te va ajuta să pui în mișcare emoțiile și să te descarci. În felul acesta, poți preveni apariția oricărui blocaj sau afecțiune și îți vei putea păstra sănătatea, pe toate planurile existenței tale", explică psihologul.
Ficatul – reprezintă sediul iertării, al acceptării și are de suferit atunci când reprimăm furia. Conflictul interior, furia orientată asupra propriei persoane sau asupra celor din exterior (a deciziilor guvernamentale, a situației, a celor care continuă să iasă la plimbare, etc), sentimentul neîmplinirii, critica, judecata, toate pot afecta buna funcționare a ficatului. "Ca urmare a unui conflict între rațional și emoțional, ficatul poate avea de suferit, prin dereglarea bunei funcționări a acestuia. Dorința de a ieși confruntată cu interdicția de a o face, credințele contradictorii asupra situației, lipsa de credință în cursul firesc al lucrurilor, blochează capacitatea ficatului de a procesa și de a curăța toxinele din organism. Oprește-te din a te înfuria. Cei care ignora regulile vor ieși, indiferent că stai tu în casă și dai cu pumnii în masă, sau nu. Atâta timp cât nu poți influența situația în nici un fel, ce rost are să îți riști sănătatea, judecând și înfuriindu-te pe lucrurile care sunt în afara controlului tău? Protejează-ți mintea și sufletul și fă ceea ce știi că este mai bine. Odată ce ieșim din această situație, este important să fim cu toții sănătoși pe toate planurile, astfel încât să putem să ne revenim repede, lucrând în echipă", ne sfătuiește psihologul.
Rinichii – reprezintă centrul exprimării de sine, al exprimării talentelor sau capacităților, al dorințelor sau credințelor. Mai mult decât atât, rinichii sunt „responsabili" de procesarea fricii și a tristeții. Dacă reprimăm ceea ce simțim, dacă renunțăm la noi înșine, pe motivul că „oricum, ce rost mai are", atunci putem manifesta diferite dezechilibre în funcționarea rinichilor. "Fă o listă cu toate fricile pe care le simți în acest moment și apoi scrie toate lucrurile care îți provoacă tristețe. Selectează care sunt lucrurile pe care le poți controla și asupra cărora poți acționa pentru a le schimba. Pe acestea, așează-le în ordinea priorităților și a posibilităților și setează-ți un interval de timp pentru a le realiza. Sub lista lucrurilor asupra cărora nu ai control, scrie toate beneficiile/lecțiile pe care ți le aduc. Observă modul în care, chiar și cele mai rele lucruri, îți transmit ceva despre tine, te ajută să te cunoști, să înveți și să evoluezi. Spre exemplu: „Observ că mă simt neputincios atunci când nu pot avea control asupra situației mele. => Mi-am limitat oportunitățile, căutând să am controlul mereu. Am oportunitatea de a încerca ceva cu totul nou și să obțin ceva mult mai bun decât mă așteptam inițial", afirmă specialistul.
Plămânii - corpul se încarcă cu energie, cu viață, cu iubire, prin respirație. Atunci când ne „ținem respirația" pot apărea afecțiuni la nivelul plămânilor. Stările de depresie, de doliu, de tristețe profundă, nemanifestată sau neverbalizată, precum și frica de a trăi sau de a „inspira viață" sunt poate unele dintre cele mai mari motive ale bolilor sistemului respirator. "Știu că este o perioadă stresantă, din foarte multe puncte de vedere. Tristețea și frica sunt trăite la nivel global. Este important să fim conștienți de propriile emoții și să gestionăm într-un mod sănătos ceea ce se întâmplă cu noi. În cazul fricii, este important să ne reamintim că suntem în siguranță, mai ales dacă respectăm indicațiile date de autorități. Frica este bună, atunci când vine vorba să evităm lucrurile care ne pot dăuna sănătății sau ne pot pune viața în pericol. Dacă o ignorăm, nu rezolvăm nimic. Deveniți conștienți de ceea ce simțiți și apoi preluați controlul! Sunt două variante din care puteți alege: Să lăsați frica să vă controleze sau să preluați volanul și să decideți voi încotro vă direcționați atenția și energia. În cazul tristeții și a suferinței sufletești, aveți răbdare cu voi. Dacă ați suferit pierderi, găsiți o persoană căreia să îi împărtășim durerea voastră! Este important să dați curs tristeții, să o manifestați! Dacă o țineți blocată, va provoca multe dezechilibre. Dați-i drumul, plângeți dacă aveți nevoie, scrieți despre asta într-un jurnal, sunați pe cineva apropiat sau apelați la un specialist", ne recomandă specialistul.
Sistemul digestiv - reprezinta capacitatea de a „digera" experiențele pe care le trăim și de a accepta noul. Ura, mânia, frica, regretul legat de trecut, precum și grija, teama și îngrijorarea față de viitor, favorizează afecțiunile la nivelul stomacului, ale vezicii biliare și al intestinelor. "Lasă controlul! Știu că e mai ușor de zis decât de făcut, însă lasă orice așteptări ai avut și planuri. Dacă e ceva ce îți dorești din tot sufletul, păstrează-l în minte, fără a te agăța de asta! Dacă va fi să fie, va veni la tine fără forță. În schimb, concentrează-te pe tot ce îți aduce bun această perioadă. Care sunt schimbările pe care le poți face, ce este nevoie să faci diferit și cum poți să-ți îmbunătățești viața de aici încolo? Ce poți face pentru alții? Contribuția personală ajută mult la eliminarea furiei și aduce în schimb sentimente de împlinire, realizare și de bucurie", explică psihologul Andra Tănăsescu.
Coloana vertebrală - printre lucrurile care pot provoca reacții somatice la nivelul coloanei vertebrale sunt teama de viitor și lipsa de susținere financiară, lipsa de susținere afectivă, sentimentul că ești neînțeles și nesusținut, impresia permanentă că ai responsabilități greu de suportat sau teama de viitor. "Coloana vertebrală reprezintă sprijinul, protecția și este asemeni unui „stâlp" de susținere al sinelui. Aceasta poartă amprenta împlinirilor noastre, a blocajelor și a temerilor, a refuzului de a evolua, de a iubi și a tuturor suferințelor. Revolta față de cei din jur, de propria persoană sau de „soartă", lipsa de flexibilitate în fața neprevăzutului, provoacă afecțiuni la nivelul coloanei dacă nu sunt exprimate sau dacă sunt exprimate și trăite mult prea intens. Cere ajutorul! Lasă rușinea! Toți trecem, mai mult sau mai puțin, prin provocări și pentru majoritatea este greu! Dacă ne închidem în noi înșine, tot ce vom face va fi să ne îmbolnăvim. Ieșiți la lumină și vorbiți despre ce se întâmplă cu voi. Sunt multe persoane care oferă servicii pentru cei care au nevoie. Căutați, sunați, cereți! Sunt restaurante care asigură mâncare pentru cei care nu își pot permite. Sunt companii care oferă servicii gratuite cui le sunt necesare. Sunt terapeuți din mai multe domenii care oferă sesiuni de suport emoțional în această perioadă! Ieșiți din mintea voastră și apelați la ceilalți cu încredere", spune specialistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.