Ministrul Sănătăţii va trimite Corpul de Control la Spitalul Mobil de la Leţcani: s-au constatat probleme la sistemul de încălzire

Adisa Codruț |
Data publicării:

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Spitalul Mobil de la Leţcani. Aici au fost depistate probleme cu instalaţia de încălzire.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că va trimite Corpul de Control la Spitalul Mobil de la Leţcani, care pe durata pandemiei de COVID-19 este secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase. Aici au fost depistate probleme cu instalaţia de încălzire.
„La solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi (Costel Alexe - n.r.) am format o echipă de experţi care va veni de la Bucureşti, precum şi Corpul de Control, pentru a putea evalua dacă activitatea care se desfăşoară în acest moment dacă este propice pentru următoarea perioadă tratării pacienţilor şi dacă oferă siguranţă personalului medical. Ca şi repere sunt cele sesizate de Direcţia de Sănătate Publică”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută după ce a vizitat Spitalul Mobil de la Leţcani, citează Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a declarat, totodată, că doreşte ca în cursul lunii noiembrie să vadă evoluţia infectărilor cu noul coronavirus în zona Moldovei, dar şi capacitatea de cazare, de personal şi dotare a unităţilor spitaliceşti în cazul în care va fi înregistrată o creştere a cazurilor care necesită terapie intensivă.
„Contextul este cel în care urmărim în perioada următoare, cea a lunii noiembrie, să vedem o evoluţie la nivel de Moldova, la nivel de Iaşi, la nivel de centru universitar Iaşi ca şi capacitate de backup, capacitate de personal, de dotări pentru a putea fi pregătiţi de o creştere a cazurilor pe terapie intensivă. Urmează o perioadă în care vom avea în continuare o creştere, noi sperăm o creştere scăzută de cazuri noi în condiţiile în care avem nişte restricţii care intră de luni în vigoare şi în măsura în care se va urmări ca acestea să fie implementate şi respectate”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Deficiențe la sistemul de încălzire

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că DSP a constatat opt deficienţe la Spitalul Mobil de la Leţcani. "Procesul de predare primire s-a blocat, limitându-se la preluarea pe bază de inventar a unei părţi din aparatura medicală necesară acordării asistenţei medicale. Doi, lipsa documentaţiei tehnice aferente instalaţiilor de toate tipurile, inclusiv manuale de utilizare şi fişele tehnice ale bunurilor din dotarea Spitalului Mobil. Practic, astăzi Carmen Dorobăţ (managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, coordonatorul Spitalului Mobil din Leţcani - n.r.) şi echipa medicală de acolo nu au cartea tehnică sau manualele privind instrucţiunile de utilizare. Trei, alimentarea cu apă potabilă şi conductele de canalizare externe nu sunt izolate complet, existând, evident, riscul de îngheţ. Aţi observat cum arată o lucrare făcută de o administraţie social-democrată, pesedistă, în frunte cu domnul preşedinte Maricel Popa, din bani publici. Patru - burdufurile de trecere dintre module nu asigură etanşeitate şi nici izolarea termică pe timpul iernii, existând pericolul de blocare a uşilor. Cinci - instalaţia de încălzire realizată cu aparate de aer condiţionat nu funcţionează în condiţii de temperatură scăzută la mai mult de minus 15 grade Celsius. Şase - apele pluviale nu sunt colectate, inundând curtea şi reprezentând un factor de risc mai ales în perioadele de îngheţ. Şapte - nu sunt contractate serviciile de mentenanţă pentru alimentarea cu apă, oxigen, energie electrică, PSI. Opt - Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (care a achiziţionat spitalul mobil - n.r.) nu a reuşit să respecte termenele asumate cu privire la etapele de predare-primire şi de remediere a deficienţelor constatate", a declarat noul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.
Conform acestuia, chiar în timpul vizitei ministrului Sănătăţii la Spitalul Mobil de la Leţcani "o parte a instalaţiei electrice a căzut, într-unul dintre compartimente".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel