Sănătate, prioritate. „În prezent, România negociază modalitatea în care se vor aloca bani europeni după 2021, în următorii şapte ani, 2021-2027. Vreau să ştiţi că sănătatea rămâne o prioritate în programarea acestor bani. Ne-am dori chiar un program operaţional Sănătate. Negocierile sunt în derulare. Oricum, pe zona socială vom avea o alocare consistentă în continuare pentru ce înseamnă investiţii în asistenţă medicală în ambulatoriu şi pentru primiri urgenţe. Dorim mai mulţi bani europeni pentru zona de cercetare, dorim să facem în aşa fel încât spitalele, institutele de cercetare, universităţile, facultăţile de medicină să beneficieze de mai multe resurse pe zona aceasta de cercetare, care să aibă mai multă aplicabilitate şi în tratamentele oferite pacienţilor din România", a afirmat marți, 18 iunie, Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, la Forumul Naţional al Spitalelor, citată de Agerpres.
Sănătate, prioritate: peste 50 de proiecte, peste 350 de milioane de euro
Oficialul a mai afirmat prin Programul Operaţional Capital Uman au fost finanţate peste 50 de proiecte, cu o valoare totală de 350 milioane euro, în domeniul sănătăţii.
„Prin Programul Operaţional Capital Uman am reuşit să finanţăm, să lansăm mai multe proiecte naţionale...Sunt peste 50 de proiecte, cu o valoare totală de 350 milioane euro, care vizează, în două etape, formarea medicilor şi realizarea de proceduri pentru screening şi apoi activitatea propriu zisă de screening şi diagnosticare precoce pe diverse patologii, afecţiuni care sunt în România foarte recurente, de la boli oncologice, şi avem proiecte pe zona cancerului mamar şi a cancerului de col uterin, până la bolile hepatice, tuberculoză. Sunt programe care se întâmplă şi se vor întâmpla şi în anii următori cu bani europeni", a detaliat ministrul Roxana Mînzatu.
Ea a mai amintit că 69 spitale judeţene şi orăşeneşti au primit fonduri europene şi vor primi pentru reabilitare energetică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.