Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi, că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât şcolile să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%, dar o decizie finală va fi comunicată vineri.
"Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului şcolii, pentru a funcţiona cu prezenţă fizică. Decizia finală se va anunţa mâine, la ora 10,00, la sediul Ministerului Educaţiei", a declarat Cîmpeanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că vacanţa şcolară nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la şcoală, acolo unde condiţiile epidemiologice şi sanitare o permit, însă a precizat că a fost introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare al personalului din unitatea de învăţământ, arată Agerpres.
Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.685.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.910 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.453.774 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.971 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 125 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 49.604 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 03.11.2021 (10:00) – 04.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 489 de decese (255 bărbați și 234 femei), din care 55 anterioare intervalului de referință,ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.