Arafat, elicoptere SMURD. Reacţia ministrului de Interne a venit în contextul în care o fetiţă de 11 ani, rănită grav la cap în urma unui accident produs sâmbătă în staţiunea Băile Govora, a fost transferată la un spital din Capitală cu ambulanţa, chiar dacă în apropiere a fost trimis un elicopter SMURD, care după 10 minute de la aterizare ar fi părăsit zona pe motiv că se întuneca afară.
Întrebat în videoconferinţă de Marcel Vela de ce elicopterele SMURD nu zboară şi noaptea, şeful Inspectoratului General de Aviaţie, Cătălin Paul Dache, a răspuns: "Elicopterele SMURD zboară şi noaptea, doar că o fac în anumite condiţii. Nu pot ateriza în locuri necunoscute, nemarcate, întrucât nu este legal, dar zburăm noaptea. La Vâlcea nu era un loc marcat, nici la Băile Govora şi nici pe traseul pe care ar fi oprit ambulanţa. Dacă intervenţia ar fi presupus intrarea în noapte, elicopterul nu ar mai fi putut ateriza sau decola în acele condiţii. Bazele Târgu Mureş şi Bucureşti sunt desemnate ca baze pentru operarea misiunilor de noapte, dar doar pentru misiuni de la aerodrom la aerodrom certificate pentru noapte şi acoperă toată ţara. (...) Nu mai puteam decola pe timp de noapte. Decolarea ca şi aterizarea în locurile necertificate se face la vedere şi în condiţiile în care nu aveam în vedere obstacolele era periculos şi nu este legal".
Arafat, elicoptere SMURD. Vela: ”la Vâlcea o să trimit Corpul de control”
În acest context, ministrul de Interne a anunţat că va trimite Corpul de control la Vâlcea, pentru ca pe viitor să nu se mai repete situaţii precum cea în care s-a aflat fetiţa de 11 ani.
"Din punctul meu de vedere a fost o dezorganizare evidentă şi la Vâlcea o să trimit Corpul de control - pe ore, pe timp şi cine a greşit şi care sunt cauzele. Pe viitor nu mai doresc să se repete asemenea situaţii jenante, cu risc major, să se piardă o viaţă şi, dacă salvez viaţa unui copil sau a unui român, îmi asum orice risc pentru a lua măsuri coercitive pentru cei care nu şi-au îndeplinit sarcinile. (...) Nu ne jucăm cu vieţile oamenilor, nu facem doar paradă la televizor, PR grozav, ce bine organizăm noi salvarea oamenilor şi sâmbătă era să moară un copil din neglijenţă sau proastă organizare să zic pe româneşte. Vă ordon domnule Arafat, toate centrele universitare medicale - Târgu Mureş, Cluj, Iaşi, Constanţa, Craiova, Timişoara - să poată zbura spre ele sau de la ele şi noaptea elicopterele SMURD. (...) În 2020 toată ţara să fie sub acoperirea SMURD pe zbor de noapte", a afirmat Vela.
În replică, Raed Arafat a precizat că pentru a se putea lua o astfel de hotărâre este nevoie de mai mulţi piloţi.
"Este nevoie de piloţi, domnule ministru. Motivul pentru care zboară numai cele două centre sunt pentru că au echipe care să asigure funcţionalitatea elicopterului 24 de ore din 24. În celelalte centre, dacă decolează un elicopter noaptea, după o anumită oră, înseamnă că acest elicopter nu intră în serviciu decât după ora 11 - 12 - 1 după-amiaza şi pun în risc ca anumite intervenţii primare să nu se rezolve. Pentru asta s-a luat decizia ca două puncte din ţară să facă misiunile de peste tot din ţară de transfer noaptea şi când avem avionul le facem şi cu avionul", a explicat Raed Arafat.
Arafat, elicoptere SMURD. Fetiță accidentată la Băile Govora
Secretarul de stat în MAI a adăugat că un pilot de elicopter SMURD are nevoie de minimum 1.000 de ore de zbor ca să fie comandant de aeronavă pe SMURD. "Avem piloţi noi, dar încă nu au atins nivelul ca să ajungă să facă al doilea echipaj, pentru că încă nu au ajuns la 1.000 de ore de zbor", a spus Raed Arafat.
Sâmbătă, o fetiţă de 11 ani a fost rănită grav la cap în urma unui accident produs în staţiunea Băile Govora. Ea a plecat cu o salvare a Serviciului de Ambulanţă Vâlcea către un spital din Bucureşti la aproape cinci ore după producerea evenimentului rutier, timp în care a stat la UPU Vâlcea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Vâlcea, doctorul Adrian Popescu, medicii au luat decizia să o transfere pe micuţă, aflată în comă de gradul 3, pe cale terestră, cu o ambulanţă a serviciului judeţean, după ce elicopterul SMURD chemat în ajutor a decolat înainte ca pacienta să fie adusă la locul de întâlnire.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat, duminică, că, la ora 16,03, elicopterul SMURD de la Craiova a primit o alertă de decolare pentru un accident rutier produs în zona Drăgăşani, judeţul Vâlcea, iar la ora 16,17, în urma informaţiilor conform cărora nu mai este nevoie de elicopterul SMURD la accidentul respectiv, dispecerul, aflând de accidentul de la Băile Govora, a redirecţionat elicopterul către locul de aterizare din Fedelesoiu, la 8 km de Râmnicu Vâlcea, neexistând un loc de aterizare special destinat în apropierea spitalului. Decizia de a nu trimite elicopterul direct la Băile Govora a fost bazată pe informaţia că ambulanţa în care se afla pacienta se îndrepta deja spre Râmnicu Vâlcea, nefiind necesară deplasarea elicopterului. Conform DSU, elicopterul a aterizat în jurul orei 16,40 şi medicul aflat cu echipajul de prim-ajutor SMURD a anunţat că aparatul nu poate aştepta mai mult de 8 - 10 minute întrucât urmează să se întunece, iar decolarea devine riscantă în zona respectivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.