Ministerul Sănătății: spitalele și Centrele de Evaluare pentru pacienții COVID au cantități suficiente de medicație antivirală

Adisa Codruț |
Data publicării:
Medicamente Foto: Pixabay
Medicamente Foto: Pixabay

Ministerul Sănătății precizează că spitalele și Centrele de Evaluare ambulatorie pentru pacienții COVID-19 dețin cantități suficiente de medicamente antivirale.

Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță, într-o informare că spitalele și Centrele de Evaluare ambulatorie pentru pacienții COVID-19 dețin cantități suficiente de medicație antivirală.
 
”Urmare a informațiilor primite din teritoriu, vă informăm că primii 500 de pacienți din totalul celor 11.568  evaluați în cele 222 Centre de Evaluare au primit gratuit medicamentul antiviral inovativ MOLNUPIRAVIR. Acesta este primul medicament specific cu administrare orala anti COVID-19 aprobat pentru persoanele cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19.

Totodată, facem precizarea că, în prezent, medicamentul antiviralul FAVIPIRAVIR, recomandat ca alternativă terapeutică pentru formele ușoare sau medii de COVID-19 se găsește în centrele ambulatorii de evaluare,  in spitale și în 153 farmacii cu circuit deschis”, se arată într-un comunicat.

Medicul pediatru Mihai Craiu avertizează, pe rețelele sociale, despre pericolul folosirii azitromicinei în tratarea COVID.

”Aceasta structură spectaculoasă este... azitromicina. Faimoasa moleculă ce a dat atâtea false speranțe privind tratamentul formelor ușoare și medii de infecție cu SARS-CoV-2. De altfel și zilele acestea se prescrie frenetic pentru unii din cei foarte mulți care au o infecție ușoară cu noul coronavirus. Ipoteza de lucru enunțată la începutul anului 2020 că azitromicina ar putea avea efecte antivirale în maladia COVID-19 a fost infirmată de numeroase studii clinice. Prin administrarea unei doze unice de azitromicină la inceputul bolii se spera influențarea răspunsului inflamator în așa mod încât eliberarea de molecule de semnalizare să nu evolueze către "furtuna de citokine". Cu toate consecințele ei nefaste...”, subliniază medicul Mihai Craiu.

Medicii specialiști din cadrul Comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății au realizat un ghid despre modul de utilizare a medicamentelor antivirale, care face parte din seria de materiale informative „Trebuie să știi, pentru Sănătatea ta!”. Potrivit acestui ghid, tratamentul trebuie inițiat cât mai repede posibil după diagnosticul de COVID-19 și nu mai târziu de 5-7 zile de la debutul simptomelor.

”Antiviralele orale sunt molecule mici care blochează activitatea și replicarea virusului. Ele trebuie administrate cât mai repede posibil după infectare, înainte ca virusul să cauzeze leziuni ale țesuturilor și organelor. Aceste medicamente se administrează oral de-a lungul a câtorva zile, ceea ce înseamnă că sunt ușor de administrat. Antiviralele administrate pe cale orală sunt eficiente la toate variantele virale ale COVID-19. Pacienții trebuie să discute cu medicul dacă sunt eligibili pentru tratamentul antiviral oral. Doar în urma deciziei acestuia se pot administra antivirale orale. Tratamentul trebuie inițiat cât mai repede posibil după diagnosticul de COVID-19 și nu mai târziu de 5-7 zile de la debutul simptomelor", se arată în informare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel