Milioane de doze de vaccin anti-COVID nu sunt folosite. Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a precizat că peste 8 milioane de doze de vaccin nu sunt folosite.
”Noi ne găsim în situaţia în care avem în depozite peste opt milioane de doze de vaccin pentru care nu mai există niciun fel de interes. Şi nu mă refer doar la interesul populaţiei, mă refer la interesul oricui, fie să le cumpere, fie să le primească gratis. Deci nimeni nu vrea nici măcar să le primească gratis. Lucrul acesta va duce şi la costuri suplimentare pentru că la un moment dat, când expiră, trebuie să le distrugem”, a precizat prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, la Antena 3.
Vaccin vândut
Ministerul Sănătății a reușit să vândă peste 7 milioane de doze de vaccin anti-COVID. Astfel, s-au ”salvat” circa 150 de milioane de euro.
”Toate lucrurile astea mie mi se pare că s-au întâmplat şi din cauza unei lipse probabil de grijă, de profesionalism sau de înţelegere care au dus la semnarea unui acord de achiziţie în luna mai 2021 pentru o cantitate enormă de vaccinuri, aproape 40 de milioane de doze, pentru anii 2022 şi 2023 împreună. Deci 39 de milioane de doze.
Această cantitate în mod evident, indiferent de cel fel de campanie vom desfăşura noi, de informare, de educare... este imposibil să fie absorbită. Şi atunci facem demersuri să protejăm banii publici, am făcut demersuri pentru reducerea substanţială a acestor cantităţi, care să nu ne pună în dificultate. Aşteptăm răspunsul, eu sunt optimist
Vezi și: Condimentele, aroma pentru mâncare. Cât timp pot fi păstrate
Doza 4, utilă
Ministrul Sănătății recomandă vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-COVID.
”Doza 4, din punctul meu de vedere este utilă, dar cu un vaccin care să fie adaptat tulpinilor circulante, pentru că vedem că în momentul de faţă vaccinul în formula iniţială nu mai opreşte în niciun fel transmiterea. Deopotrivă, persoanele vaccinate sau nevaccinate s-au infectat.
E adevărat că unele dintre persoanele vaccinate cu trei doze au făcut forme ceva mai uşoare şi din cauza asta, recomandarea pentru doza 4, sau eventual pentru doza a 3-a, dacă sunt persoane care doresc să şi-o facă, să administreze vaccinul cu formula nouă”, a mai subliniat prof. dr. Alexandru Rafila.
Persoanele la risc, o nouă doză de vaccin anti-COVID. Cine este vizat
Persoanele la risc, cele cu sistemul imunitar slăbit, ar trebui să beneficieze de o a doua doză de rapel împotriva infecției cu coronavirus. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă ca persoanelor cu un risc ridicat de expunere la virusul SARS-CoV-2 să li se ofere o a doua doză de rapel în scopul întăririi imunităţii, informează Agerpres.
Comitetul de experţi al OMS în materie de politică vaccinală (SAGE) a declarat că după o primă vaccinare, care a constat în general din două doze, şi o primă doză de rapel deja recomandată, grupuri specifice de persoane ar trebui să primească o doză suplimentară.
''Avem la bază observaţiile în ceea ce priveşte slăbirea imunităţii, în special în contextul Omicron'', le-a declarat jurnaliştilor Joachim Hornbach, consilier sanitar principal al OMS, cu prilejul unei conferinţe de presă virtuală.
OMS a recomandat deja ca toţi adulţii să primească o doză de rapel după patru până la şase luni după o primă serie de vaccinări, alcătuită de asemenea din două doze.
Alejandro Cravioto a subliniat însă că recomandarea de a efectua un al doilea rapel după alte patru până la şase luni nu vizează decât ''populaţia cea mai expusă''.
SAGE a estimat că al doilea rapel ar trebui propus persoanelor vârstnice, celor imunodeprimate, femeilor însărcinate, precum şi persoanelor care prezintă patologii precum diabet, hipertensiune şi boli cardiace, pulmonare şi renale.
Personalul de toate vârstele din domeniul sanitar ar trebui de asemenea să primească doza suplimentară, a declarat Cravioto, insistând asupra necesităţii de a ''ne proteja sistemele sanitare''.
Pentru moment, aceste recomandări referitoare la rapel vizează vaccinurile disponibile şi dezvoltate pentru a combate tulpina iniţială a SARS-CoV-2. OMS a declarat că va evalua noile vaccinuri realizate de laboratoare precum Moderna şi Pfizer şi care ţintesc noile variante Omicron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.