Bolile de care suferea Mihai Eminescu rămân un mister chiar și după 134 de ani de la moartea sa. Povestea marelui scriitor a fost una extrem de controversată, mai ales că numeroasele diagnostice pe care le-a primit de-a lungul timpului au stârnit interesul oamenilor de știință din România.
Din 1889 până în prezent, Mihai Eminescu a primit mai multe diagnostice, de la sifilis și demență, până la alcoolism și în final sindrom bipolar.
Subiectul despre diagnosticul lui Mihai Eminescu a fost atins de medicii Irinel Popescu și Olga Simionesc în emisiunea Academia de Sănătate de la DC Medical.
Deși au trecut atâția ani de la moartea lui Mihai Eminescu în condiții suspecte, sărac și aproape abandonat, oamenii de ştiinţă încă caută explicaţii cu privire la cauza morţii sale. Cu toate acestea, specialiştii de după 1990 spun că ştiu cu siguranţă ce boală l-a măcinat pe Eminescu şi mai ales care este cauza morţii.
Mihai Eminescu a fost descris ca fiind un bărbat frumos, îndrăgostit de filosofie, literatură, femei şi vin, însă dintr-o dată, în 1883, pe când avea 33 de ani, peste marele actor a venit ca un nor de boală. Atunci, potrivit specialiștilor, poetul a fost lovit ca din senin de o alienare, făcea o criză maniacală deosebit de puternică, fiind nevoie de internarea acestuia. Mai mult, specialiștii spun că poetul acuza dureri de cap, insomnii şi aproape delira, umblând înarmat pe stradă și există mărturii că spărgea felinarele pe stradă şi umbla îmbrăcat multicolor.
Neuropatologul doctor docent Ovidiu Vuia, a scris în lucrarea sa "Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu" că: "Chinuit de urmările unor puternice conflicte sufleteşti şi încordări nervoase, umbla cu un revolver la el, simţindu-se ameninţat, dorea să-l împuşte pe rege, fapte poate nu lipsite de-o motivaţie raţională, totuşi depăşind limita reacţiilor normale, tot din punct de vedere afectiv.
Înainte de a face criza, obosit şi depresiv, are fenomene provocate de munca susţinută şi grea de ziarist la Timpul, deci nu pot fi calificate drept patologice. Aproape de scadenţa psihozei a prezentat simptome grave, toate însă de natură afectivă şi fără stigmate paralitice".
În vara lui 1883, Mihai Eminescu a fost internat în sanatoriul doctorului Alexandru Şuţu din Bucureşti, unde a fost diagnosticat cu manie acută. În octombrie 1883, este trimis de urgenţă, de Titu Maiorescu, la tratament la Viena. Era în plină criză maniacală, care l-ar fi ţinut opt luni de zile. A stat la institutul Ober-Doebling şi s-a ocupat de el medicul Obersteiner, o somitate medicală de la acea vreme.
Alexandru Suțu a fost un pionier al psihiatriei române, primul psihiatru român, primul profesor universitar de psihiatrie, primul autor de lucrări științifice de specialitate, primul organizator al asistenței moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislației psihiatrice moderne în România.
Medicii de la acea vreme, inclusiv doctorul Şuţu, l-au bănuit pe Mihai Eminescu, după cum reiese din rapoartele vremii, de sifilis, alcoolism şi, în cele din urmă, demenţă. Medicul Panait Zosin, care l-a consultat pe Mihai Eminescu pe 6 noiembrie 1886, scria că pacientul suferea de o ”alienţie mintală”, provocată de apariţia sifilisului şi agravată de alcoolismul de care ar fi suferit secundar poetul.
"La Eminescu, tratamentul cu Mercur s-a aplicat pentru un diagnostic care nu a fost niciodată clar și cu niște efecte care ar fi fost dintre cele mai rele", a spus acad. prof. dr. Irinel Popescu într-una dintre emisiunile Academia de Sănătate.
Mai mult, la Institutul Şuţu, atât diagnosticul de sifilis, cât și cel de alcoolism au fost confirmate, pentru ca ulterior să fie adăugat și cel de paralizie generală. Medicii de la Institutul doctorului Şuţu credeau că sifilisul şi alcoolismul ar fi cauzate şi de o predispoziţie genetică, fiind descoperit faptul că Mihai Eminescu a avut doi fraţi sinucigaşi, unul alcoolic şi sora sa Harietta care suferea de paralizie.
Mai mult, Mihai Eminescu era bănuit un soi de sifilis congenital, însă medicii au luat în calcul inclusiv că infectarea cu sifilisl ar fi fost dobândită la Berlin sau Viena, unde Mihai Eminescu ar fi avut relaţii cu femei de moravuri uşoare.
"Era foarte invidiat. Noi nu știm dacă el avea o maladie bipolară sau sifilis. Nu există argumente că ar fi avut. Sifilisul este o boală străveche, este considerată o boală rușinoasă.
Istoria spune că marinarii lui Cristofor Columb au ajuns în Europa, după ce au întreținut raporturi intime cu femeile din insula Hispaniolă. Acolo Treponema ar fi fost endemică, dar în baza imunității europene a căpătat niște caractere particulare și a devenit patogenă. Ei s-au întors în Europa într-o perioadă dominată de războaie, au întreținut raporturi cu femeile napoletane și așa au diseminat la mercenarii francezi, astfel că boala s-a numit multă vreme Morbus gallicus.", a completat medicul Olga Simionescu, medic primar dermatolog, cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și șeful Clinicii de Dermatologie de la Spitalul Clinic Colentina.
De ce s-a exclus diagnosticul de sifilis la Mihai Eminescu
În ciuda tuturor rapoartelor medicilor de la acea vreme, bazându-se pe fişele cu simptome dar şi raportul autopsiei, specialiştii de astăzi spun ferm că Mihai Eminescu nu a suferit de sifilis, demenţă sau paralizie și că a fost diagnosticat greşit. Mai exact, un grup de medici au demonstrat clar din punct de vedere medical că Mihai Eminescu nu avea sifilis.
Profesorul doctor Călin Giurcăneanu, specialist în dermato-venerologie, spune că era imposibil ca Mihai Eminescu să sufere de sifilis, analizând simptomele acestuia. Nici sifilis congenital, dar nici sifilis dobândit.
"Profesorul doctor, Călin Giurcăneanu anulează, din start, ipoteza sifilisului ereditar, apoi a celui congenital. Se poate vorbi la Mihai Eminescu de o ereditate doar în sfera neuro-psihică (Harieta a avut parapareză, doi fraţi s-au sinucis, o soră a avut un fiu paranoic).
În privinţa sifilisului congenital, semnele apar până la 20 de ani. Mama lui Eminescu a avut doisprezece copii, ori sifilisul congenital permite cel mult un nounăscut viu. În ceea ce priveşte sifilisul dobândit, pentru ca să intre în faza terţiară, Eminescu ar fi trebuit să aibă manifestări ale sifilisului primar, apoi ale celui secundar, caracterizat prin rozeole sifilitice, febră, dureri de oase şi semne de nefrită cauzate toate de septicemia treponemică”, se arată în lucrarea lui Nicolae Constantinescu, numită "Bolile lui Eminescu-adevăr şi mistificare", din Revista De Politica Ştiinţei şi Scientometrie.
Diagnosticul final al lui Mihai Eminescu
Într-un final, specialiștii au concluzionat că Mihai Eminescu suferea de sindrom maniaco-depresiv și sindrom bipolar, poetul trecând de la episoade maniacale, în care era exuberat, greu de stăpânit, agitat, la momente despresive, când era adâncit în tristeţe şi fără chef.
"Creaţia lui poetică se desfăşura în episoadele lui depresive. Era trist, era adâncit în tristeţe. Atunci reuşea să se descarce cel mai bine în literatură. Sufletul lui era deosebit de încărcat de tristeţe în acele episoade. Este ca şi cum ar fi ajuns pe marginea prăpastiei.
În contrast, în momentele de manie, Eminescu se comporta exuberant. Se îmbrăca multicolor, dorea să şocheze, îşi atârna medalii de haine, vorbea extrem de vulgar", explică medicul doctor în psihiatrie Nicolae Vlad, cel care a reuşit să studieze simptomele poetului.
Inclusiv la Viena, în 1883, medicii austrieci l-au diagnosticat pe Mihai Eminescu cu sindrom bipolar.
”Pentru sindromul bipolar al lui Eminescu există probe", arată profesorul doctor Dan Prelipceanu specialist în psihiatrie, în lucrarea lui Nicolae Constantinescu.
Diagnosticul este confirmat şi de neuropatologul Ovidiu Vuia în studiul ”Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu", care a spus că: "Poetul prezintă simptome tipice de manie, boală a psihicului caracterizată printr-o deosebită activare, de ordin afectiv, a tuturor facultăţilor, pe lângă sensibilitate, şi a celei intelectuale şi volitive. În perioada de criză bolnavul dă impresia că ar delira şi că n-ar cunoaşte persoanele din jur".
A fost otrăvit cu Mercur?! Ce spune medicul Irinel Popescu
Pentru că era bănuit de sifilis, Mihai Eminescu a fost tratat cu mercur, tratament acceptat pentru diagnosticul de sifilis. Specialiştii de astăzi spun că Mihai Eminescu a murit pur şi simplu otrăvit de doctori şi nu a fost tratat pentru adevărata afecţiune.
Acad. prof. dr Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a precizat la sesiunea ştiinţifică organizată pentru elucidarea morţii lui Mihai Eminescu că poetul a murit în urma unui stop cardiac cauzat de intoxicaţia cu mercur.
"La simptomele psihozei maniaco-depresive s-au adăugat cele provocate de administrarea intempestivă a clorurii de mercur (sublimat coroziv) de către Dr. Fr. Iszak, deşi, în acea perioadă, substanţa fusese scoasă de mult timp din Europa din cauza efectelor ei toxice. Între lunile februarie - iunie 1889, lui Mihai Eminescu i s-a administrat intravenos clorură de mercur la Institutul Şuţu şi, probabil, că aceasta a fost cauza stopului cardiac, care i-a provocat moartea", a susținut Irinel Popescu, în lucrarea lui Nicolae Constantinescu, "Bolile lui Eminescu, adevăr şi mistificare".
În ultimii şase ani de viață, poetul Mihai Eminescu s-a plimbat mai mult prin sanatorii. După sosirea din Viena, a stat şi la Bucureşti, şi la Iaşi, fiind internat din nou la Socola, dar şi la Mănăstirea Neamţului, la bolniţa pentru boli nervoase. Acesta a ajuns din nou la Botoşani, unde se instalase un soi de paralizie. În grija surorii sale Harietta, îşi revine, dar, convins de Veronica Micle, se întoarce la Bucureşti în 1888.
În ultimul său an de viaţă, starea de sănătate i se degradează treptat și în cele din urmă ajunge din nou în sanatoriul doctorului Alexandru Şuţu, acolo unde a și murit. Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, pe patul de spital al sanatoriului de boli mintale din București.
Medicul Olga Simionescu a declarat la DC Medical că "Mercurul este un tratment străvechi, însă se pare că dacă ar fi avut efect pe Treponema pallidum omora omul. Se spunea: 2 minute cu Venus și 2 ani cu Mercur, după care se producea moartea".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
