Nutriționistul Mihaela Bilic scrie, pe contul său de Facebook, că „mâncarea, dumnezeiesc de bună, dar fără un sos diavolesc parcă nu are gust" și că pentru ca un preparat să fie „savuros, e musai să aibă un pic de sos". Când zice sos se referă la „toate ingredientele sub forma lichidă sau cremoasă care completează gustul unei salate, al unei fripturi, dar și al unui desert".
Fragmente din postarea Mihaelei Bilic:
„Se spune că Dumnezeu a creat mâncarea, iar Diavolul sosurile.
Pentru ca un preparat să fie savuros, e musai să aibă un pic de sos. Iar când spun "sos" mă refer la toate ingredientele sub forma lichidă sau cremoasă care completează gustul unei salate, al unei fripturi, dar și al unui desert. La salata de roșii e doar uleiul, la salata de frunze e deja vinegretă (ulei & oțet), dar tot pentru legume proaspete poate fi sos de iaurt (tzatziki) sau maioneză cu diferite ierburi aromate. Friptura are și ea sosurile preferate, ca să alunece mai bine pe gât: sos de brânză, de piper sau pe bază de roșii cu usturoi sau alte condimente.
(...) Ca să redevenim rudimentari, grăsimea care rămâne în tava de la friptură tot sos se numește, altfel de ce ar fi așa gustos că nu te mai saturi înmuind pâine în el?! Dar zeama care rămâne în castronul de salată de roșii? Ați ghicit, sos cu ulei este și ea! Muștarul care este nelipsit lângă cremvurști, cârnați sau mititei la grătar e un sos făcut din boabe de muștar, oțet, zahăr și apă, iar pentru șaorma sosurile sunt multiple, așa că e mai simplu să spui "șaorma cu de toate".
Dulciurile au și ele sosurile lor, indiferent că vorbim de papanașii cu smântână și dulceață, de clătitele cu ciocolată sau de înghețata cu toate topping-urile și aromele din lume. (...)
Sosurile dau gust și culoare, îmbogățesc preparatele și ne încântă simțurile, nu degeaba orice concurs gastronomic descalifică farfuriile care nu au sos. Da, sosurile sunt păcătos de delicioase tocmai pentru că sunt pline de calorii - fie din cauza grăsimii, fie a zahărului, fie din vina amândurora.
Dar sosurile sunt condimente, nu alimente, așa că trebuie să le folosim în cantitate mică, doar pentru plăcerea gustului. Așa că propun să reformulez titlul. Pentru că o fi ea, mâncarea, dumnezeiesc de bună, dar fără un sos diavolesc parcă nu are gust".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.