Micutzu, Cosmin Nedelcu pe numele său real, comediant și pionier al podcastului autohton, a făcut dezvăluiri neașteptate despre viața sa.
În trecut, celebrul comediant Micutzu a vorbit despre lupta sa cu depresia și despre zilele negre pe care le-a îndurat, din cauza stării sale.
Micutzu spune că a descoperit un truc eficient, pe care îl folosește pentru a-și păcăli creierul, schimbându-și astfel starea.
Trucul care îl ajută să își schimbe starea și să scape de depresie
"Nu o păcălesc, aia nu e o minciună. Chiar vorbeam și cu Mihai în podcast-ul pe care l-am făcut cu el, cu Bendeac, că asta am învățat-o în facultate, e un artificiu, dar nu e chiar o păcăleală, e un artificiu.
În momentul în care tu, din exterior, reușești să te modifici, exteriorul va modifica și interiorul. E un truc, efectiv. De exemplu, eu am făcut un exercițiu, în care stăteam în cerc și râdeam și începeam, dintr-un râs din ăsta potolit, până la un râs care, la început, părea foarte fals, dar un râs plin.
Dacă la început mi se părea ridicol, după aia, am observat că începeam să râdem pe bune, ba că îi vedeai pe ceilalți, ba că surprindeai la tine anumite chestii pe care nu știai că le ai și mi se pare un exercițiu foarte bun.
Bineînțeles, dacă nu îl faci cu tristețea aia, dacă nu ai în minte tristețea de eu râd, dar vai, sunt trist. Nu, chiar să râzi pe bune”, a povestit Micutzu, în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai", potrivit Spectacola.
S-a apucat de sală ca să-și "potolească demonii"
Mai mult, comediantul spune că și sportul îl ajută foarte mult să scape de gândurile gri și că merge la sală ori de câte ori simte că starea sa de spirit se deteriorează.
"Când mă simt supărat, mă chinui până ajung la sală și, când ajung la sală și fac sport, după aia, nu mai sunt atât de supărat. Și soare și aer, foarte important", a mai spus actorul.
Cum a slăbit Micutzu 60 de kilograme
Semnele de alarmă că ai o tumoră. Cum știi că ai cancer în faza de început
Actorul a dus o luptă aprigă cu kilogramele în plus. Recent, el a postat pe rețelele de socializare 2 imagini, care îl înfățișează înainte și după ce a slăbit 60 de kilograme.
"Cum ziceam anul trecut, proiect nou anul ăsta.
Abia acum am curajul să spun asta.
Îmi e rușine, dar în poza stânga aveam 167,8. In dreapta 120. Au trecut 3 ani si ceva si niște muncă. Postarea asta nu e pentru oamenii ăștia perfecți din unele comentarii, e pentru oamenii grași care au nevoie să înțeleagă că lucrurile se pot rezolva. Vă zic in curând cum o să putem să ne distrăm împreună.
Vă pupă fratele”, a scris Micutzu în dreptul imaginilor.
"Am slăbit pornind de la grija pentru sănătate. Când ai aproape 170 kg… Ajungi ușor la cifra asta pentru că nu îți dai seama în momentul în care te îngrași că prinzi proporții, mai ales că îmi blocam în minte faptul că mă îngraș. Am început cu chestii mici. Nu am mai mâncat carne foarte des, am avut o pauză de opt luni. A contribuit foarte mult. Iar apoi clasicul fără carbohidrați", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.