Toxinele acumulate în organism și retenția de apă sunt „vinovate” pentru instalarea acestui aspect de coajă de portocală și puține sunt de făcut în încercarea să elimini celulita. Una dintre metodele care dau, cu adevărat, rezultate este „masajul cu bambus la 4 mâini”.
„Masajul la dublu, masajul la 4 mâini, ajută la drenajul limfatic instrumental, eliminând toxinele din corp, într-un timp record, rezultatele fiind vizibile chiar de la prima ședință. Este mult mai puternic și benefic, față de cel obișnuit anticelulitic. Am aplicat propria abordare, în masajul cu bambus, ducând tehnica de la masaj de relaxare la modelare corporală profundă, eficientă și, mai ales, naturală! De atunci și până acum, am făcut peste 7000 de masaje. Masajul de modelare cu bambus presupune un control mult mai mare asupra tehnicii și îmi permite personalizarea în funcție de fiecare caz particular”, a epxlicat, EXCLUSIV la DC Medical, Dănuț Bujor, terapeutul care a „inventat” acest tip de masaj.
Acest tip de masaj vine la pachet cu 2 beneficii esențiale - relaxare și eliminarea celulitei.
„Folosesc 6 tipuri de bețe de bambus, de diferite dimensiuni, în funcție de problemele și deficiențele cauzate de celulită. O ședință de masaj durează 50 de minute, iar pacienta poate efectua între 1 și 3 ședințe pe săptămână. Acest tip de masaj este foarte eficient și la persoanele care au varice și ajută la estomparea lor. Făcut la dublu, rezultatele sunt din prima ședință", precizează Dănuț Bujor.
Interesant este faptul că și gravidele pot efectua acest tip de masaj, însă până la luna a 6 - 7-a lună de gravidanță. „Este chiar indicat, mai ales că, în perioada sarcinii, femeile acumulează apă în corp, iar prin masajul efectuat cu mare atenție ele scapă de această problemă”, conchide specialistul, care este maseur acreditat.
Beneficiile masajului cu bambus:
- Combaterea celulitei.
- Tonifierea musculaturii.
- Stimularea sistemului limfatic și a circulației.
- Detoxifierea organismului.
- Modelarea armonioasă a corpului.
- Alungarea oboselii.
- Detensionarea musculaturii.
- Remodelare corporală rapidă și fără efort.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.