Noile cercetări de la Universitatea din Warwick arată că un umăr foarte mare de persoane are probleme de memorie în anumite părți ale Angliei, în zone cu nivel mai ridicat de dioxid de azot (NO2) și particule (PM10)
Diferența de calitate a memoriei dintre zonele cele mai curate și cele mai poluate din Anglia este echivalentă cu îmbătrânirea cu 10 ani ma devreme. Teoria a fost înainte dovedită în teste de laborator făcute pe șoareci sau alte animale, dar a fost confirmată și la oameni în noua lucrare, de Nattavudh Powdthavee, profesor de știință comportamentală la Warwick Business School, și Andrew Oswald, profesor de economie și știință comportamentală.
Cercetătorii au examinat 34.000 de cetățeni englezi luați la întâmplare din toate districtele autorităților locale ale Angliei. Toți cei din studiu au fost rugați să-și amintească 10 cuvinte, în cadrul unui test standard. Analiza s-a ajustat în funcțe de unele influențe asupra calității memoriei oamenilor - inclusiv vârsta, sănătatea, nivelul de educație, etnia și statutul familiei și ocuparea forței de muncă.
Memoria, diferență de 10 ani
Raportul, care relevă o legătură puternică între poluarea aerului și afectarea memoriei, urmează să fie publicat în revista Ecologic Economics.
Memoria se deteriorează încet, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Autorii estimează că diferența de calitate a memoriei între zonele cele mai curate și cele mai poluate din Anglia este echivalentă cu pierderea memoriei la 10 ani în plus de îmbătrânire. Cel mai poluat aer din Anglia se află în locuri precum Kensington și Islington. Cel mai curat se află pe coasta de vest, în cartiere precum Devon și West Somerset.
„Există puține dovezi anterioare ale unei asocieri negative între nivelurile de poluare și memorie, folosind date despre persoanele în vârstă și la copii, dar aproape toate cercetările efectuate în studii umane pe acest subiect s-au bazat pe corelații elementare și nu pe eșantioane reprezentative la nivel național de indivizi dintr-o țară. Am încercat să rezolvăm aceste două probleme în studiul nostru", a spus profesorul Powdthavee.
Profesorul Andrew Oswald a spus: „Încă nu suntem siguri cum acționează dioxidul de azot și particulele de aer pentru a face acest lucru."
Folosind un eșantion reprezentativ la nivel național în Studiul longitudinal al gospodăriei din Marea Britanie – cercetărorii „The Understanding Society” au reușit să studieze legătura dintre datele unui test standard de reamintire a cuvintelor, realizat în anul 2011 de către 34.000 de cetățeni englezi care au fost prelevate la întâmplare, cu date despre NO2 și PM10 în 318 de zone geografice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.