Melanom, nano-vaccin. Cercetătorii de la Universitatea Tel Aviv au creat un nou nano-vaccin pentru melanom, cel mai agresiv tip de cancer de piele, pe care l-au testat pe șoareci. "În studiul nostru, am arătat pentru prima dată că este posibil să se producă un nano-vaccin eficient împotriva melanomului și să sensibilizeze sistemul imunitar la imunoterapii", afirmă profesorul Ronit Satchi-Fainaro, coordonatorul cercetării, potrivit sciencedaily.
Studiul se concentrează asupra unei nanoparticule care servește ca bază pentru noul vaccin. Acesta a avut efectul scontat în prevenirea dezvoltării melanomului la modelele de șoarece și în tratarea tumorilor primare și a metastazelor rezultate din melanom.
Melanomul se dezvoltă în celulele pielii care produc melanină sau pigment de piele. Acest tip de cancer se tratează prin mai multe modalități precum chimioterapie, radioterapie și imunoterapie. Până la cercetarea celor de la Universitatea din Tel Aviv nu s-a descoperit încă un vaccin eficient.
Melanom, nano-vaccin: echipa de cercetare
Cercetarea a fost condusă de Ronit Satchi-Fainaro, președinte al Departamentului de Fiziologie și Farmacologie și șef al Laboratorului pentru Cercetarea Cancerului și Nanomedicină la Facultatea de Medicină TAU s Sackler, și profesoara Helena Florindo de la Universitatea din Lisabona, medicul Anna Scomparin din laboratorul TAU și doctorul João Conniot.
Rezultatele au fost publicate pe 5 august în Nature Nanotechnology.
Melanom, nano-vaccin: cum funcționează vaccinul la șoareci
Studiul acestora a constat în folosirea de particule minuscule, de aproximativ 170 nanometri, realizate dintr-un polimer biodegradabil. În fiecare particulă au fost „împachetate" două peptide - lanțuri scurte de aminoacizi, care sunt exprimate în celulele melanomului. Apoi, injectate într-un șoarece cu melanom.
„Nanoparticulele au acționat la fel ca vaccinurile cunoscute pentru bolile purtate de virus. (...) Ele au stimulat sistemul imunitar al șoarecilor, iar celulele imune au învățat să identifice și să atace celulele care conțin cele două peptide - adică celulele melanomului. Acest lucru a însemnat că, de acum, sistemul imunitar al șoarecilor imunizați va ataca celule de melanom dacă și când apar în corp", susține Ronit Satchi-Fainaro.
Vaccinul a fost testat în trei condiții diferite. Prima: vaccinul s-a dovedit a avea efecte profilactice după ce a fost injectat la șoareci sănătoși și a urmat apoi o injecție de celule de melanom. „Șoarecii nu s-au îmbolnăvit, ceea ce înseamnă că vaccinul a prevenit boala", spune Satchi-Fainaro. A doua situație: nano-particula a fost utilizată pentru a trata o tumoare primară, astfel șoarecilor cu melanom li s-au injectat o combinație de vaccinuri inovatoare și tratamente de imunoterapie. Asta a întârziat în mod semnificativ evoluția bolii, iar rozătoarele au trăit mai mult.
A treia situație: injectarea nano-vaccinului în țesuturi prelevate de la pacienți cu metastaze cerebrale de melanom. "Cercetarea noastră deschide ușa către o abordare complet nouă - abordarea vaccinului - pentru tratamentul eficient al melanomului, chiar și în cele mai avansate stadii ale bolii. (...) Credem că platforma noastră poate fi potrivită și pentru alte tipuri de cancer și că munca noastră este o bază solidă pentru dezvoltarea altor nano-vaccinuri pentru cancer", afirmă Ronit Satchi-Fainaro.
Studiul, AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.