Medicul Vlad Ciurea, după experiența COVID-19: Contează foarte mult starea psihică

Angela Sabău |
Data actualizării: | Data publicării:
Prof dr Alexandru Vlad Ciurea. Foto: Facebook
Prof dr Alexandru Vlad Ciurea. Foto: Facebook

Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a povestit cum a trecut prin boală după ce s-a infectat cu noul coronavirus.

Medicul spune că s-a testat la primul semnal de alarmă și că s-a lăsat pe mâna medicilor. El a relatat ce simptome i-au trezit suspiciuni și de ce a ales să meargă la spital în cel mai scurt timp. De asemenea, el mai arată că se testa în fiecare săptămână.
„Eram la al șaptelea test, dar nu mă simțeam bine. Simțeam că parcă nu sunt eu, eram foarte obosit. Nu tușeam, aveam miros, aveam gust. Nu aveam febră. Ceva lipsea. Oboseală, junghiuri, puțină tuse, dar câte puțin. Dar această oboseală, trăgeam de mine”, a spus el.
Ciurea a povestit că din cauza acestei oboseli l-a lăsat pe un coleg să încheie o operație, iar el a plecat acasă. A doua zi s-a testat, iar testul rapid a ieșit pozitiv. A făcut apoi un test PCR, care a ieșit de asemenea pozitiv.
„M-au făcut pachet și m-au trimis acasă. S-a anunțat DSP-ul, s-a anunțat medicul de familie, s-a anunțat infecționistul de la noi de la spital. Sâmbătă, cei de la spital au hotărât să nu mai ies din casă și mi-au trimis un echipaj acasă care mi-a făcut analizele. Eram la limită, nu eram grav, dar eram pozitiv”, a povestit medicul.
„Luni a venit iar un echipaj, m-au dus la spital și mi-au făcut și un CT pulmonar. Analizele erau foarte proaste, o luau în jos. Între 5 și 7 decembrie s-au modificat. Alarmă!”, a spus Ciurea.
El a povestit că a avut de ales între a face tratamentul acasă sau la spital, dar că decis să meargă la spital, pentru că „de aia e inventat spitalul”. Între timp, scăzuse și saturația de oxigen.
„Niciun moment nu m-am simțit rău. Amețeală, chiar și până la serviciile de toaletă amețeam, nu mai eram în putere, acea oboseală formidabilă, junghiuri. Nu am avut febră”, a spus el la Digi 24.

Medicul crede că a scăpat de simptome mai grave pentru că s-a testat de la primul semnal de alarmă și pentru că i-a lăsat pe specialiști să-l trateze.
„Eu m-am lăsat pe mâna lor, m-am predat. Nu că am citit tot felul de povești. Și m-au făcut bine. Nu am avut niciun moment de ezitare mentală. Am zis: înving. Contează foarte mult starea psihică”, a spus el.
Vlad Ciurea a stat în spital 6 zile. După două săptămâni, testul a ieșit negativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel