Medicul Virgil Musta, semnal de alarmă: „Dacă ar veni și pacienți cu gripă, aproape n-am avea unde să îi punem”

Adisa Codruț |
Data publicării:
 Dr. Virgil Musta
Dr. Virgil Musta

Medicul Virgil Musta trage un semnal de alarmă la apropierea sezonului rece și recomandă vaccinarea antigripală, în condițiile în care, suprapusă peste pandemia de COVID-19, o epidemie de gripă ar putea face insuficiente locurile în spital.

Vaccinarea antigripală este foarte importantă în contextul actualei pandemii și în pragul sezonului rece. Specialiștii spun că dacă se vor suprapune epidemiile, de gripă și de coronavirus, este posibil ca medicii să se confrunte cu locuri insuficiente în spitale.

Potrivit INSP (Institutul Național de Sănătate Publică), 22% din bolnavii infectați cu gripă în sezonul trecut au fost internați în spital. Dr. Virgil Musta, șeful Clinicii de Boli Infecțioase 2, din Timișoara, arată că mortalitatea cauzată de gripă este între 0,6 și 1,2%, ceea ce înseamnă că numărul pacienților cu gripă care ajung la ATI trebuie să depășească acest procent.
„E foarte greu să gestionăm epidemiile, din mai multe motive: sistemul de sănătate e copleșit de numărul de cazuri de SARS-CoV-2, foarte probabil că gripa nici nu mai discutăm să o internăm, pentru că nu o să mai fie locuri. Pe de altă parte, dacă vorbim despre cazurile de terapie intensivă, va trebui să avem terapie intensivă separată, pentru că și gripa este o boală infecto-contagioasă, dacă punem un pacient cu gripă în terapie intensivă cu SARS-CoV-2, îi contaminează pe ceilalți și aceștia vor face o superinfecție cu gripă, deci se va agrava boala pentru care sunt în ATI și viceversa. Din păcate, sunt foarte puține spitale care au condiții de izolare a fiecărui pacient. Nu există zone în care fiecare pacient să poată să fie izolat dacă e cu o boală infecto-contagioasă, indiferent din ce secție de spital este. În situația în care suntem acum pe terapie intensivă, noi aproape nu mai avem nici un loc”, a spus Virgil Musta, potrivit unor surse citate de b1.ro.
„Dacă ar veni și pacienți cu gripă, aproape n-am avea unde să îi punem. Că toată terapia intensivă care este infecto-contagioasă este folosită pentru SARS-CoV-2.
Noi recomandăm ca lumea să se vaccineze, pentru că va fi o mare problemă dacă pe lângă SARS-CoV-2, apar și celelalte viroze banale și gripa”, a concluzionat Virgil Musta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel