Medicul Mihai Craiu renunță la proiectul de educație medicală online Spitalul Virtual. „Nimic în afară de ură și frustrare”

Dana Lascu |
Data publicării:
Dr Mihai Craiu. Foto: Facebook
Dr Mihai Craiu. Foto: Facebook

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu, care crease, pe Facebook, pagina Spitalul Virtual pentru Copii unde învăța părinții cum să recunoască afecțiunile copiilor lor și cum să-i trateze dacă au vreo boală, a decis să renunțe să mai dea sfaturi online, sătul de injurii și hărțuieli. 

Timp de patru ani, medicul pediatru Mihai Craiu a explicat și chiar a demonstrat practic pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii cum putem recunoaște simptomele afecțiunilor micuților, când să îi ducem la doctor și cum folosim practic diferite dispozitive medicale destinate lor.

Pagina sa are peste 239.000 de urmăritori, mii de materiale cu dovezi științifice și zeci de filme explicative, dar din păcate postările sale au atras tot felul de comentarii suburbane și injurii, medicul trezindu-se hărțuit de cei care cred că știu mai bine decât el cum și cu ce se tratează copiii.

În consecință, pediatrul Mihai Craiu a anunțat astăzi că renunță să mai facă educație medicală online.  

„Cred că explicațiile nesolicitate nu aduc nici un fel de beneficii, în România.

Probabil că trebuia să fac acest efort cu mii de răspunsuri și comentarii, aici în SVC, în toți acești aproape 4 ani. Un efort voluntar (adică neretribuit în nici o formă, nici direct, nici indirect) destinat unei utopii... 

Nu spun că nu a folosit nimănui... Probabil că unora le-a fost de folos. Sunt câțiva părinți (știu ei care) ce au copiii în viață datorită SVC. Dar sunt și foarte mulți pe care îi irită cele scrise aici și nu au altă soluție mai buna decât „producțiile” suburbane.

Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați ajutat să înțeleg. 

Să înțeleg că este inutilă orice construcție în acest spațiu virtual al Social Media. În afară de ură și frustrare nu există nicio altă consecință care să se repete iar și iar...

Am altele mai bune de făcut, la spitalul real... Cu pacienții internați, cu studenții, cu rezidenții. 

Cam asta a fost”, a scris medicul Mihai Craiu, pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel