Un dosar penal de cercetare pentru omor deschide Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, după ce au fost făcute publice imagini cu pacienți COVID-19 legați de paturi, cu răni la mâini și sedați cu medicamente extrem de puternice.
Dezvăluirile au fost făcute publice de către un lucrător medical de la Terapie Intensivă a Spitalului Județean Sibiu și au fost publicate de Turnul Sfatului.
„Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă”, a declarat asistentul medical sub protecția anonimatului, citat de publicația Turnul Sfatului.
Una din cele mai grave probleme semnalate de cadrul medical este legată de procedura de intubare. Spune că se ajunge mult prea ușor la această procedură, chiar și atunci când în realitate nu este nevoie. Potrivit acestuia, se recurge la intubare pentru liniștea medicilor și asistentelor: un pacient intubat nu mai face gălăgie, mai arată sursa.
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a comentat cazul pe pagina sa de Facebook.
"Am citit cu atenție articolul publicat de Turnul Sfatului privind unele practici din secția ATI COVID de la Sibiu. Denunțătorul – al cărui nume este anonimizat – avansează credința, opinia sa personală că medicii care au îngrijit bolnavii în stare gravă i-ar fi ”omorât”. Sunt înșirate, mai departe, o serie de situații unde persoana descrie lucruri pe care le-a văzut, acte medicale pe care le-ar fi făcut și care – în opinia domniei sale – reprezintă un argument pentru crimă.
După care l-am văzut pe niște culoare pe ministrul Sănătății cum se declară nu-știu-cum și o să facă nu-știu-ce. Niscaiva control.
Acum, eu nu sunt medic specialist ATI. Sunt un medic specialist psihiatru care este consultant ATI la spitalul unde lucrez, printre alte activități pe care le am. Frecvent colaborez cu colegii mei în ce privește abordarea pacientului agitat, necooperant, sau cu diverse simptome / manifestări psiho-motorii în varii situații care pot să apară într-o secție, la un moment dat.
Realități grele medicale cu unele neadevăruri
Articolul din Turnul Sfatului amestecă realități grele medicale cu unele neadevăruri, interpretări tendențioase dar și anumite falsități inacceptabile cât privește practica medicală. Din acest punct de vedere, deci, atâta cât mi-e permis, am să fac diverse comentarii.
În primul rând situația oricărui pacient grav cere o muncă în echipă absolut titanică.
Echipa de ATI cuprinde medic, asistent medical specializat în ATI, infirmiere, dar și personal administrativ, respectiv medici din alte specialități (ca a mea spre exemplu) care sunt chemați să ajute la sănătatea persoanei. Acest grup de oameni, în fiecare zi, efectuează în medie SUTE de manevre asupra bolnavului. Medicația trebuie atent calibrată, regulile sanitare trebuie păstrate cu strictețe, și fiecare pacient în parte necesită un număr de persoane-ore de îngrijire.
Acest număr (persoane-ore) face ca, la orice moment, echipa să poată ajuta un număr limitat de pacienți, pentru că ziua nu are decât 24 de ore. Nu are 27 de ore. Nu are 32 de ore. Are doar 24 de ore. La momentul când pacienții sunt mai mulți decât capacitatea maximă, automat anumite manevre per pacient trebuie sacrificate. Or asta scade calitatea îngrijirii.
De departe cel mai controversat aspect este cel al contenționării persoanei. Prin lege, contenționarea (restrângerea fizică a mobilității) trebuie făcută cu o tehnologie atraumatică, respectiv benzi / chingi atraumatice. Astfel de mijloace trebuie să existe în necesarul/ inventarul oricărei secții de îngrijiri avansate, astfel încât imobilizarea unui segment al corpului să se facă, atunci când devine obligatorie, cu minimă suferință, și pentru perioade nu mai lungi decât este indicat, și cu re-evaluare la 30 – 45 de minute din partea personalului încât, când posibil, să îi fie eliberat segmentul respectiv pacientului. Un segment imobilizat își modifică postura, și pot să apară complicații ale imobilizării prelungite, de la dureri, inflamația articulației, până la rabdo-mioliză (eliberarea de proteine musculare în sânge) respectiv escare.
Contenția fizică se practică în contiguitate, deci dimpreună, cu grade diverse de sedare, analgezie și relaxare. Dacă la Sibiu n-au avut chingi, e prin viciu managerial, nu prin perversiune medicală.
Intervenția la un pacient cu insuficiență respiratorie, unde drept complicație apare frecvent agitația/ confuzia (urmată apoi de apatie) comportă, cred că este evident, oportunitatea medicală a contenționării acolo unde (și insist, DOAR acolo unde) pacientul este la risc să se rănească, ori pe el ori personalul medical. Contenționarea este, și trebuie să rămână, un gest compasional. Niciodată brutal. Niciodată umilitor. Și niciodată înafara unor repere stricte.
Ce se întâmplă cu oricare din aceste repere când personalul medical ajunge dincolo de capacitatea de răspuns obișnuită? Firesc, se schimbă, se șterg și apar elementele de practică medicală la limită neglijentă, deci abuzivă.
Să comentezi de la o parte este foarte greu. Numai eu știu de câte ori am discutat cazuri cu colegii mei de ATI, inclusiv din spitale publice (unde am fost rugat să ofer un sfat) despre provocările practice ale personalului. Dar și despre pregătirea profesională a unor cadre medicale, unii dintre care nu ar trebui să practice.
Prigoană medicală
Noi doctorii știm asta. Și ne doare aidoma, ca pe orice om, când aflăm de un astfel de caz, sau astfel de spețe.
Dar prigoana medicală nu rezolvă niciodată problema de fond, problema profundă. În pandemia de COVID, și o spun fără ezitare ori tresărire.
Personalul medical de primă linie, de fapt de ultimă redută, a fost extrem de traumatizat de ce se întâmplă în ultimul an. Eu însumi am ajutat, consiliat, uneori tratat colegi care s-au prăbușit psihic după atâtea zile și nopți de luptat pentru pacienți cu pneumonie COVID, unde supraviețuirea în ATI necesită manevre și intervenții, respectiv un număr imens de persoane-ore la fiecare caz.
Voi, oamenii de rând, nu vă dați seama ce presupune asta. Și ce presupune impactul morții pentru medicul care a îngrijit.
Când tatăl meu a murit noi, familia, am mulțumit tuturor medicilor de la spitalul Babeș pentru toate eforturile făcute. Poate suna paradoxal, dar n-am nicio îndoială în sinea mea, în sufletul meu că acei oameni s-au luptat cu suferința tatei atâta cât s-au priceput ei, și au făcut acele gesturi medicale care să-i dea o minimă șansă, o minimă alinare în lupta cu starea lui terminală.
Descrie protagonistul articolului din Turnul Sfatului diverse medicamente date, enumeră (inexact, și la limită ori prost transcris, ori prost transmis) diverse manevre care – vezi Doamne – ar fi probă irefutabilă a ”crimei”. Sunt, sincer o spun, baliverne din partea unei persoane care ori are o pregătire medicală rudimentară, și deci NU e de fapt cadru medical (dar a ascultat povești medicale), ori are o pregătire medicală rudimentară pentru că e la început de drum, și o pregătire medie. Orice medic de ATI, dacă îi ceri să-ți spună ce i-a făcut unui bolnav, o să-ți recite lucruri care îți înfășoară mintea.
Ce povestește omul acela sunt brambureli
Aceștia, specialiștii ATI, sunt trupele noastre de elită. Sunt o elită între elite, dacă medicii reprezintă una. Pe ATI-ști îi iau încă din primul an și-i antrenează să viseze și noaptea constante, medicamente, combinații, valori ale analizelor, proceduri și protocoale, manevre (nu doar de intubare a pacientului sau analgo-sedare, dar și montare de linii centrale, catetere, manevre de ALS – advanced life support – sau suport vital avansat). Ce povestește omul acela sunt brambureli.
Vreau să cred că autorul articolului răspunde unei frustrări în comunitate despre faptul că rata de fatalitate la Sibiu, în ATI, e mai mare decât în alte secții similare din țară. E o întrebare de ce este mai mare, dar nu este un răspuns ”pentru că medicii omoară pacienții”.
Este foarte frustrant pentru mine, ca doctor, ca om care împarte aceeași pâine cu ceilalți doctori, să citesc astfel de acuze. Că doctorii au ”omorât” pacientul sau că ”a murit cu zile” sau că ”medicii sunt criminali”. În fiecare zi a vieți voastre, undeva cumva un doctor veghează la o viață. Că au loc abateri, că se pot petrece fenomene ca cel de la Reșița, sau – cum s-a mai întâmplat în trecut – la Ploiești spre exemplu, sau cazuri mediatizate din București ori din țară, este just, corect și merită atenție.
Dar nu generalizarea la nivelul corpului medical, și încă și mai puțin otrăvirea sprijinului comunitar pentru doctori în acest război pe care îl ducem. La ora la care scriu sunt medici din Sibiu care au citit deja articolul și știu că vor fi judecați. Știu că vor fi priviți cu neîncredere, cu semne de întrebare. Iar când vor pierde un pacient, pentru că pierdem uneori pacienți, cu atât mai mare le va fi presiunea sub bănuiala că de fapt l-au omorât.
Orice om minim educat în drept îți va spune că unul din elementele constitutive ale omorului este ”mens rea”, sau mintea rea, sau motivația de a ucide. Au fost descrise în literatură cazuri unde un cadru medical s-a angajat în homicid, fie parte a unei psihopatii (”îngeri ai morții”) fie parte a unei alte probleme uneori legate, ori ne-legate, de practica medicală însăși. Dar sunt cazuri izolate, nicidecum agregate unei secții.
Au fost descrise situații extreme unde, din lipsă de resursă medicală ori alte mijloace, medicii s-au angajat în eutanasie ori ucidere compasionată, asta pentru alinarea suferinței terminale a celui aflat în boală. Au fost astfel de cazuri în România, de la începutul pandemiei de COVID?
Fără doar și poate că da.
Tatăl meu a fost resuscitat după un stop cardiac, și inima i-a re-pornit după 5 minute. A mai trăit după aceea 14 ore. Mi-aș fi dorit să ne întrebe cineva, ca familie, dacă dorim să semnăm un protocol DNR (do not resuscitate/ să nu resuscitezi). L-aș fi semnat. Fără să simt că îmi omor tatăl.
M-am săturat să trăiesc sub zodia biciului și a zeflemelei publice
Se gândește cineva câte resuscitări au făcut medicii ATI în acest an de pandemie, unde avem deja peste 20 de mii de decese? Și care e starea psihologică a unora dintre acești oameni, stare de care nu se preocupă absolut NIMENI?
M-am săturat să trăiesc sub zodia biciului și a zeflemelei publice, a cuvintelor aruncate fără rost și a acuzelor fără acoperire făcute de diverși. Da, unde există abuz, unde există o criză, hai să vedem care a fost fenomenul dimprejurul abuzului. Și apoi să ajutăm comunitatea medicală să facă față (vezi cazurile de la Hunedoara, sau Suceava). Unde există un conflict managerial între personal și conducerea spitalului hai să găsim o cale de mediere.
Dar tu, jurnalist de investigații, când vrei să ”zgâlțâi” mass-media cu povești despre doctori criminali, și mai ales un mecanism de omucidere – vezi Doamne – în ATI prin chinuirea pacienților șamd, tu nu te gândești ce urmări ar putea avea asta pentru toți ceilalți?
Păi să nu te gândești.
O bunică de-a noastră spunea, înainte de-a face COVID, că dacă ia boala ea nu se duce la spital, că acolo o să-i ”pompeze oxigen în plămâni până explodează”. I-am explicat bunicii ce înseamnă ventilație asistată, și cum sintagma asta nu e adevărată. Faptul că regăsesc asta într-un articol-denunț e un steag roșu pentru autenticitate. Adevăruri înconjurate de minciună vor înceta să fie adevăruri deopotrivă, și toate rămân de fapt minciuni.", a precizat medicul Gabriel Diaconu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
