Medicul Adrian Marinescu, avertisment: „Cam două luni o să fie grele de-acum”

DCMedical Team |
Data publicării:
Dr. Adrian Marinescu
Dr. Adrian Marinescu

Medicul Adrian Marinescu a explicat de ce, persoanele vaccinate, mai trebuie să poarte mască, deși ei nu mai pot transmite boala. Pe de altă parte, el a mai arătat că următoarele două luni vor mai fi grele, înainte ca vaccinarea să înceapă să-și facă simțite efectele.

Vestea bună este că, potrivit Centrelor pentru Controlul Bolilor din Statele Unite, persoanele vaccinate nu se îmbolnăvesc și nu transmit virusul, a arătat medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”. Totuși, el a mai explicat de ce se recomandă, în continuare, păstrarea unor măsuri de prevenție.

„Pandemia nu se închide precum o ușă, dar vrem să o închidem într-un timp rezonabil, pas cu pas. Și atunci, am nevoie să mă vaccinez și am nevoie de măsurile de prevenție pentru ca virusul să dispară ușor-ușor din circulație. Este ceea ce-mi trebuie ca să pot să rezolv pandemia într-un interval de timp - n-o să-l precizăm de-acum, că e greu de spus, dar după părerea mea, pandemia se va închide transformând-o în focare de regiune sau în focare izolate și lucrul acesta va însemna o perioadă mai lungă de timp”, a arătat, miercuri seara, la Digi24, medicul infecționist.

„Când mă refer că se va închide mă refer la faptul că imunizarea va fi la nivel de masă și probabil că 70 la sută din populația globului va fi imunizată și atunci clar că măsurile de relaxare vor veni. Când mă refer la regiuni, e posibil ca la un moment dat pandemia să spunem că s-a închis, dar să fie anumite regiuni unde o să mai avem cazuri. Lucrurile nu se pot închide dintr-odată. Altfel spus, închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecția SARS-CoV-2. Facem diferența între a mai exista virusul și a fi pandemie. La un moment dat, cu siguranță nu va mai fi nevoie să purtăm mască”, a explicat medicul Adrian Marinescu.

Un orizont de timp pentru aceasta este însă greu de indicat, pentru că depinde de niște factori dinamici. „Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum. Momentul în care se va întâmpla să renunțăm la măsurile de prevenție e greu de spus și întrebarea e: vom renunța la purtarea măștii în spațiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spațiile deschise, o să o luăm treptat. Așa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, și cele de relaxare vor veni de asemenea”, a punctat Adrian Marinescu.

„Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aș gândi că e vorba de un vârf sau de un platou, m-aș gândi că sunt două luni cu presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat și în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mai bine decât acum”, estimează directorul medical al Institutului „Matei Balș”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel