Medicii cer să fie interzisă himenoplastia odată cu eliminarea „testării virginității”

Dana Lascu |
Data publicării:

Experții britanici cer interzicea testării virginității, dar și a reconstrucției himenului – himenoplastia – considerată o încălcare a drepturilor omului. 

Intenția guvernului britanic de a scoate în afara legii „testele de virginitate” va fi subminată dacă nu e interzisă simultan și intervenția chirurgicală falsă de„repararea virginității” – adică himenoplastia -, a avertizat Colegiul Regal de Obstetricieni și Ginecologi (RCOG).

Luna trecută miniștrii s-au angajat să scoată în afara legii „testele” invazive și neștiințifice oferite de unele clinici private pentru a determina dacă cineva este virgin printr-un examen în care se vede dacă himenul unei fete / femei este intact.

Guvernul britanic nu se va putea ține, însă, de promisiune dacă nu va scoate în afara legii și operațiile de „restaurarea virginității”, au avertizat ginecologii din Marea Britanie.

Potrivit The Guardian, de obicei, fetele și femeile sunt forțate să facă operația cunoscută sub numele de „himenoplastie” de către rudele lor, care vor să le prezinte ca pe „virgine pure ca o nou-născută” care va sângera în noaptea nunții lor.

În 2020, o investigație a Sunday Times a identificat 22 de clinici private din Marea Britanie care percepeau până la 3.000 de lire sterline pentru procedura care se efectuează sub anestezie locală. În decurs de un an, aproximativ 9.000 de oameni din Marea Britanie au căutat pe Google „himenoplastie” și termenii înrudiți, au constatat jurnaliștii.

RCOG susține că eforturile de interzicere a testării virginității vor fi compromise dacă procedurile care „repară sau reconstruiesc” himenul nu sunt declarate ilegale simultan.

Dr. Edward Morris, președintele RCOG, a declarat că: „Credem că ambele proceduri ar trebui interzise în Marea Britanie. Niciunul nu are niciun beneficiu medical și ambele sunt practici dăunătoare care creează și exacerbează credințe sociale, culturale și politice care acordă o valoare falsă femeilor și fetelor în raport cu istoria lor sexuală”.

„Interdicția testării virginității este subminată fără interzicerea himenoplastiei, întrucât cele două practici sunt indisolubil legate”.

Himenul este o membrană cu relativ puține vase de sânge și, conform RCOG, studiile au arătat că sângerarea nu este observată în mod obișnuit după primul act vaginal.

Organizația Mondială a Sănătății statuează că ruperea himenului nu este un indicator fiabil al actului sexual și spune că testarea virginității este o încălcare a drepturilor omului.

Morris a spus că medicii care au făcut afirmația incorectă din punct de vedere medical conform căreia un himen intact semnifică lipsa actului sexual vaginal și viceversa nu au respectat orientările etice ale Consiliului Medical General.

Diana Nammi, director executiv la Organizația pentru Drepturile Femeii IKWRO, a declarat că himenoplastia este o formă de violență împotriva femeilor și a fetelor, și o practică dăunătoare care poate permite căsătoriile forțate.

„Interzicerea testării virginității este esențială, dar singură nu va fi suficientă pentru a proteja multe dintre fetele și femeile cu care lucrăm. Ele ne spun că nu se supun acestei proceduri din propria lor voință - mai degrabă aproape întotdeauna pentru că sunt presate să se prezinte ca fecioare”, a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel