Medicamentele pot fi urmărite prin sistemele informatice. Este un lucru esențial care contribuie la siguranța pacientului. Dan Zaharescu, Director Executiv, ARPIM, a explicat în exclusivitate la DC MEDICAL, în cadrul dezbaterii ”Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătății?” de ce este important acest lucru.
”Ați acționat astfel încât fiecare cutiuță de medicamente să aibă CNP, să poată fi urmărit traseul ei, dacă e sau nu contrafăcută și acest lucru ar putea servi și la gestiunea stocurilor, la relația cu medicul prescriptor și farmacie”, a întrebat Val Vâlcu, moderatorul dezbaterii.
”România a făcut un pas uriaș în direcția creșterii siguranței circuitelor medicamentelor în lanțul logistic, prin faptul că am aderat la un sistem european de verificare a medicamentelor, sistem european care impune existența unui cod unic de identificare pe fiecare cutie de medicament, cod unic care este verificat în momentul în care farmacistul eliberează cutia către pacient.
Este foarte important că avem un foarte bun control asupra medicamentelor care se eliberează către pacient. Este imposibil ca un medicament contrafăcut sau expirat să poată să fie eliberat către pacient.
Pe de altă parte, există un potențial uriaș care este încă departe de a fi valorificat. Acest sistem național de verificare al medicamentelor poate să fie integrat cu sistemul informatic al CNAS. Practic, CNAS ar putea să aibă în timp real acces la informații, ce cutie de medicament a fost eliberată cărui pacient și de ce farmacie.
Există un potențial foarte ridicat pentru utilizarea acestui sistem în ceea ce privește chestiunile de farmacovigilență, chestiunile legate de necesitatea retragerii anumitor medicamente sau anumitor loturi de medicamente din diverse cauze, proceduri care sunt standardizate și cunoscute foarte bine în plan național și european.
Există foarte multe oportunități și fiecare din ele contribuie la creșterea siguranței pacientului, ceea ce este un lucru foarte important”, a explicat Dan Zaharescu, Director Executiv, ARPIM, a explicat în exclusivitate la DC MEDICAL, în cadrul dezbaterii ”Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătății?”.
Modificări în noul sistem informatic
”Ce așteptări aveți având în vedere că acum se creionează noul sistem informatic”, a mai întrebat Val Vâlcu.
”Așteptările sunt foarte mari. O monitorizare foarte clară a consumului de medicamente poate să contribuie la generarea unor date cu privire la tiparele de consum, fapt care poate să ne ajute să avem o mai bună asigurare cu medicamente pentru pacienți.
În acest fel, având datele în sistem despre cantitățile de medicamente care au fost produse de către producători și au fost introduse în sistem, avem datele despre consumuri și putem să prevenim anumitele rupturi de stocuri și crize de medicamente cu care, din păcate, ne confruntăm destul de agresiv”, a mai explicat Dan Zaharescu, Director Executiv, ARPIM, a explicat în exclusivitate la DC MEDICAL, în cadrul dezbaterii ”Ce probleme din sistem poate rezolva digitalizarea Sănătății?”.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.