Medicamentele pentru tuse sunt controversate atunci când sunt administrate copiilor. Odată cu intrarea în colectivitate, începe și sezonul răcelilor la copii. Acest lucru aduce neliniște părinților.
Cât durează tusea
Dr. Mihai Craiu, medic pediatru, a explicat pe pagina de Facebook a Spitalului Virtual pentru Copii ce trebuie să știe părinții despre tusea celor mici.
”A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva... sau mai bine... urechile, să nu mai aud cum tușește fata/băiatul meu, după o lună de mers la grădiniță.
Tusea este probabil campionul absolut al declanșării unor emoții negative la părinți în acest sezon. Nu-i așa? Problema mare pe care o avem cu tusea, în fața unui copil mic, de grădiniță sau școală primară, este că aceasta ne produce exasperare și reacții de panică. Spre deosebire de febră sau diaree, de traumatisme sau alte incidente acute, care vin și trec repede (de obicei...), tusea vine și ”stă” în familie mai mult decât suntem pregătiți emoțional să suportăm...
Vezi și: Ce se întâmplă când dormi. Adevărul șifonat despre față. Care este, de fapt, poziția corectă de somn
Trebuie spus foarte clar că orice răceală banală a unui preșcolar va produce în medie 10 zile de tuse. Iar unii copii (cam un sfert din cei răciți) vor tuși chiar și după 20 de zile, fără să fi luat o altă boală.
Doar vor tuși mult, fără alte semne de agravare. Deci trebuie să ne înarmăm cu multă ... răbdare! De ce răbdare? Pentru că multe din medicamentele folosite pentru răceală și tuse la adult sunt nerecomandate copiilor sau chiar interzise (unele dintre ele).
Academia Americană de Pediatrie și FDA recomandă producătorilor de medicamente de acest tip (CCM - cough&cold medicines) să noteze în prospect că ele sunt interzise la copilul cu vârsta sub 4 ani, în special acele CCM destinate adulților”, arată dr. Mihai Craiu, medic pediatru, pe pagina de Facebook a Spitalului Virtual pentru Copii.
Ce medicamente nu trebuie folosite acasă
Medicamentele care nu trebuie utilizate la copiii mici includ antitusivele care conțin dextrometorfan și codeină, expectorantele care conțin guaiafezină, decongestionantele nazale care conțin pseudoefedrină sau fenilefrină, și antihistaminicele care conțin bromfeniramin, clorfeniramin sau difenhidramină.
”1. Antitusive - dextrometorfan, codeină
2. Expectorante - guaiafezină
3. Descongestionante nazale - pseudoefedrină, fenilefrină
4. Antihistaminice - bromfeniramin, clorfeniramin, difenhidramină
De fapt formularea FDA este una foarte fermă de contraindicație pentru codeină sau hidrocodonă la copiii sub 12 ani și de avertizare majoră (”warning”) la adolescenții de 12-18 ani cu obezitate, apnee obstructivă de somn sau alte boli în care aceste medicamente ar putea produce deces în timpul somnului.
De altfel și Agenția Europeană a Medicamentului are avertizări similare. Practic - planul în fața copilului mic, preșcolar, cu tuse acută este simplu... Deși pare atât de enervantă, tusea trebuie tratată cu calm.
Sunt indicate doar cu lichide multe (ceai cald cu miere, supă clară de pui, compot... de exemplu), desfundat bine nasul (spray cu apă de mare sau lavaj) și ... RĂBDARE. Doctoriile, mai ales cele de adulți, sau cele de copii date în doze repetate, sunt cu certitudine inutile și uneori dăunătoare”, a mai subliniat dr. Mihai Craiu.
De ce este importantă tusea
Tusea protejează organismul copilului eliminând mucusul, substanțele iritante și infecțiile din tractul respirator.
Copiii pot tuși de mai multe ori pe zi sau pot avea episoade de tuse care durează până la câteva săptămâni dacă au infecții virale. Cu toate acestea, tusea care persistă mai mult de două sau trei săptămâni ar trebui să determine o vizită la medicul dumneavoastră.
Tuse acută la copii (care durează două săptămâni sau mai puțin)
Majoritatea copiilor au perioade scurte și repetate de tuse din cauza infecțiilor virale ale tractului respirator superior, cum ar fi răceala obișnuită. Copiii sănătoși din grădiniță pot avea până la opt infecții respiratorii virale cu tuse în fiecare an, fiecare durând aproximativ 10 zile.
În mod rar, tusea apare din cauza unui corp străin în căile respiratorii. Acest lucru se poate întâmpla după un episod de sufocare, dar uneori episodul de sufocare poate să nu fie observat, în special la copiii mai mici. Dacă bănuiți că acest lucru este posibil, consultați-vă medicul în cel mai scurt timp posibil, potrivit American Academy of Allergy, Asthma and Immunology.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.