Oamenii de știință Universitatea de Tehnologie Queensland (QUT) au descoperit că un medicament derivat din acizi grași omega-3 poate reduce inflamația osteoartritei cauzată de o dietă bogată în grăsimi.
Studiul, publicat în revista Nature Journal Scientific Reports, este printre primele care investighează resolvin D1 (RvD1), care a prezentat proprietăți antiinflamatorii, ca un posibil tratament pentru osteoartrita asociată dietei, care afectează genunchii, șoldurile și alte articulații organism cauzând durere, rigiditate și, uneori, invaliditate severă.
Co-autor al studiului, dr. Indira Prasadam, de la Institutul de Sănătate și Inovare Biomedicală al QUT, a fost supervizorul principal al cercetării realizate de Dr. Antonia Rujia Sun, ca parte a doctoratului acesteia la QUT, iar profesorii Ross Crawford și Yin Xiao ca supervizori asociați.
Dr. Prasadam a spus că lucrarea se bazează pe cercetări anterioare ale QUT, care au identificat asocierea dintre osteoartrită și o dietă bogată în grăsimi și carbohidrați.
Reduce inflamația articulațiilor dată de obezitate
„În acest nou studiu am analizat efectul a câteva medicamente diferite, inclusiv RvD1, asupra inflamației articulare care face parte din osteoartrită asociată cu obezitatea”, a spus dr. Prasadam.
„Am descoperit, în laborator, că RvD1 a scăzut markeri pro-inflamatori în celulele umane articulare, și la șoareci a redus progresia osteoartritei legată de obezitate în articulațiile genunchiului, tăind numărul de celule pro-inflamatorii în țesutul articulațiilor, reducând severitatea inflamației și îmbunătățind degradarea cartilajului și a membranelor articulare”.
„Deoarece RvD1 este derivat din acizii grași omega-3, care au mai multe utilizări în organism, este un medicament natural și mai sigur pentru a fi luat în considerare pentru tratament”.
„Rezultatele noastre furnizează noi dovezi pentru terapii vizate care să reducă inflamația la persoanele care au osteoartrită metabolică, aceasta fiind asociată cu o dietă bogată în grăsimi”, a arătat ea într-un material dat publicității de Universitatea de Tehnologie Queensland.
Dr. Prasadam a spus cercetătorii au studiat, de asemenea, și un alt medicament, clodronate liposomes (CL), și au constatat că acesta este, de asemenea, eficient în reducerea inflamației osteoartritei la șoarecii obezi.
Totuși, acest medicament, care are efecte mai direcționate și sparge celulele, poate să nu fie la fel de ușor de transformat (ca RvD1) într-un nou tratament pentru osteoartrită.
Studiul, integral (open acces), poate fi consultat AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.