Medic de familie: Examinarea genitală, necesară sau nu?

Dana Lascu |
Data publicării:

După cinci ani de așteptare, Academia Americană a Medicilor de Familie (AAFP) a adăugat recent cinci recomandări noi pe Lista sa de Alegeri Inspirate în materie de teste medicale și intervenții pe care pacienții și medicii ar trebui să le aibă în vedere, și a retras o recomandare anterioară.

Dr. Kenny W. Lin, medic de familie la Centrul Medical al Universității Georgetown, din Washington, și blogger la Common Sense Family Doctor, ia în discuție trei dintre cele cinci completări aduse ghidului de bune practici de către Academia Americană a Medicilor de Familie (AAFP), care subliniază - toate - lipsa beneficiilor în cazul examinărilor genitale sau a testării pentru herpes simplex genital la pacienții asimptomatici.

Recomandări contradictorii

Deoarece examinările genitale au fost mult timp considerate ca parte dintr-un examen fizic complet, este posibil să existe o anumită rezistență la a sări peste ele. Când, în 2014, Colegiul American al Medicilor a recomandat mai întâi să nu se facă screening pelvic la femeile adulte asimptomatice, care nu erau gravide, Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie a reconfirmat îndrumarea existentă privind examinarea femeilor, afirmând că „o examinare pelvină [ar trebui] să fie efectuată anual la toți pacienții cu vârsta egală sau mai mare cu 21 de ani. De ce? NU este clar!", arată medicul american.

El notează, în opinia postată pe site-ul medscape.com, că „screeningul pentru chlamydia și gonoreea la femei poate fi efectuat pe probe de urină cu teste de amplificare a acidului nucleic. O analiză sistematică a examinării pelvine bimanuale a constatat că aceasta este o tehnică foarte inexactă ca test de screening pentru cancerul ovarian, cu o valoare predictivă pozitivă de numai 1% într-o populație tipică de screening".

Deși US Preventive Services Task Force (USPSTF) nu a avut suficiente dovezi pentru a evalua echilibrul între beneficiile și efectele negative ale examinării pelvine, „AAFP a concluzionat că aceste examene nu sunt justificate la femeile care nu sunt gravide, decât dacă sunt necesare pentru screening-ul de cancer cervical".

Teste inutile pentru bărbații asimptomatici

În ceea ce privește bărbații, AAFP a recomandat ca aceștia să nu fie testați pentru cancerul testicular dacă sunt adolescenți ori sunt adulți asimptomatici. „Așa cum eu și un coleg am concluzionat într-o analiză efectuată pentru recomandarea USPSTF, din 2011, împotriva testelor de testiculare de rutină, incidența scăzută și rata de vindecare ridicată ale cancerului testicular fac ca orice beneficii teoretice ale screeningului să nu depășească efectele negative ale testelor fals pozitive și ale procedurilor inutile" arată Dr. Kenny W. Lin.

Pe lângă acestea, deși nu au fost incluse în cel mai recent set de „alegeri înțelepte", „AAFP continuă să recomande depistarea cancerului de prostată folosind un examen digital rectal. O revizuire sistematică recentă a studiilor privind screeningul pin examenul digital rectal în asistența medicală primară a constatat că testul are o sensibilitate scăzută, o specificitate scăzută, și ar putea conduce la supradiagnostic considerabil și la supratratare", mai arată medicul american.

Testul de herpes genital

În final, AAFP a recomandat să nu se facă depistarea serologică a herpesului genital la adulți asimptomatici, inclusiv la femeile însărcinate. „Mulți adulți cu anticorpi detectabili la HSV-1 sau HSV-2 nu vor dezvolta niciodată simptome genitale și un test pozitiv poate provoca anxietate considerabilă și întreruperea relațiilor personale", consideră Dr. Kenny Lin.

În concluzie, el arată că „deși examenele genitale pot părea inofensive și aceste recomandări „înțelepte" pot contrazice ceea ce am învățat în perioada de formare medicală, medicii de familie nu fac nicio favorizare pacienților prin efectuarea de teste care e mai probabil să le facă rău, decât să le facă bine".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel