Klaus Iohannis a făcut declarații de presă imediat după ședința cu miniștrii, de la palatul Cotroceni.
"Am avut o ședință destul de lungă cu premierul și miniștri, am analizat situația înca re ne aflăm, stadiul epidemiei și ce măsuri se impun. Avem aproape 200 de persoane la terapie intensivă, deci nu putem vorbi de o reducere semnificativă a epidemiei. Deci, atenție!", a declarat Klaus Iohannis.
Începând cu 1 iunie: se vor deschide terasele, se va putea merge la plajă, și nu va mai fi nevoie de declarația pe propria răspundere pentru ieșirea din localitate .
"Avem câteva vești pozitive: începând din 1 iunie, câteva activități vor redeveni posibile.
De la 1 iunie se redeschid terasele. E clar că e nevoie de unele măsuri foarte speciale: mesele la cel puțin 2 metri, maxim 4 persoane la o masă.
De la 1 iunie se va putea merge la plajă
De la 1 iunie va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar
De la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu maximum 500 de spectatori, pe scaune, la deistanțele impuse de regulile de distanțare, cu control strict la intrare.
Deplasările în afara localității, de la 1 iunie, vor fi libere, deci nu va mai fi nevoie de declarație
Competițiile sportive: se vor putea relua competițiile din 1 iunie pentru sporturile în aer liber, mai puțin sporturile de contact. Se vor desfășura fără spectatori
Evaluarea națională se va face începând din 15 iunie, apoi Bacalaureatul. A apărut o problemă pe care am vrut să o rezolvăm: e posibil să fie copii bolnavi sau termometrul să arate că au febră. pentru ei trebuie să găsim soluții și atunci se va organiza pentru Evaluarea Națională (bolnavi, izolați, găsiți cu febră la examen) o a doua sesiune a Evaluării Naționale, pe 29 iunie. La Bacalaureat, va exista o a doua sesiune în august, ca în fiecare an", a explicat președintele României
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.