Masajul care detoxifică organismul. 9 tipuri de masaj: tehnici și beneficii. Care e mesajul considerat "acupunctura fără ace"

Larisa Opait |
Data publicării:
Masajul - Foto: Freepik @Racool_studio
Masajul - Foto: Freepik @Racool_studio

Masajul nu este doar o modalitate de relaxare, ci și o metodă terapeutică recunoscută pentru a ameliora diferite afecțiuni și a îmbunătăți starea generală de sănătate.

Masajul reprezintă o practică veche și răspândită în întreaga lume, având multiple beneficii pentru sănătate și bunăstare.

De-a lungul timpului, diferite culturi și tradiții au dezvoltat propriile tehnici și tipuri de masaje, adaptându-le nevoilor specifice ale oamenilor.

Masajul, spunea Hipocrate, că poate întări o articulație slăbită sau poate mobiliza o articulație înțepenită.

Tehnicile de masaj nu sunt o metodă de tratament nouă pentru români.

Din cele mai vechi timpuri, pe meleagurile noastre s-au practicat şi se practică de către doftoroaiele satelor noastre  trasul, frecatul, apăsatul pe diferite zone. 

Poporul român a cunoscut și a practicat masajul din trecutul său cel mai îndepărtat în scopul întăririi sănătății, al creșterii rezistenței organismului, pentru combaterea oboselii, în diferite afecțiuni, accidente sau deficiente fizice.

Tipuri de masaj

Masajul suedez

Masajul suedez are ca rol principal relaxarea organismului și îmbunătățirea circulației. Acest tip de masaj calmează mușchii și ajută la relaxarea corpului. Masajul suedez se poate face cu mai multe tehnici, toate având ca rol principal relaxarea. Poate fi efectuat cu ulei cald, lumânare caldă, pietre calde și pietre de jad.

Masajul Deep Tissue

Este un masaj al țesuturilor profunde, se aplică atât profilactic cât și terapeutic. Aceasta implică aplicarea unei presiuni susținute de către terapeut, folosind lovituri lente și profunde, pentru a viza straturile interioare ale mușchilor și țesuturilor conjunctive. Masajul Deep Tissue țintește în principal țesutul muscular și țesutul conjunctiv (fascia) în profunzime, având ca scop detensionarea și decontracturarea întregului corp.

Masajul de drenaj limfatic

Ajută la detoxifierea organismului prin activarea circulației limfatice. În timpul unui drenaj limfatic, se aplică o presiune ușoară și precisă asupra ganglionilor limfatici aflați în zona picioarelor, mâinilor sau a abdomenului, cu scopul de a accelera volumul fluxului limfatic, cel responsabil de eliminarea toxinelor și a materialelor infecțioase din corp. Este o procedură relaxantă și duce la o senzație de picioare ușoare. 

Masajul cu bețe de bambus

Este utilizat ca și masaj de remodelare corporală sau chiar masaj de relaxare si terapeutic. Terapia prin masaj cu bețele de bambus presupune mișcări viguroase, care vor stimula circulația sângelui și oxigenarea mușchilor. Efectele masajului se simt în profunzime, iar capilarele sunt protejate prin mișcări adaptate fiecărei persoane.

Reflexoterapia

Reflexoterapia reprezintă aplicarea de presiune adecvată pe diferite puncte și zone ale diferitelor părți ale corpului, cum ar fi picioare, mâini sau urechi. Aceste zone și puncte reflexe corespund diferitelor organe și sisteme ale organismului, iar apăsarea lor are un efect benefic asupra organelor și asupra stării generale de sănătate a persoanelor.

Masaj balinez

Terapia prin masaj balinez, originară din exotica insulă Bali, este una dintre cele mai vechi tehnici de masaj tradițional din Indonezia. Aceasta este unică prin faptul ca reunește mai multe practici din medicina alternativă, precum terapia prin masaj, presopunctură și reflexologie.

Masaj Thailandez

Masajul thailandez are caracteristici unice. Tehnicile folosite includ presopunctură, întinderi inspirate din yoga, călcat ușor pe spate şi compresii. Masajul thailandez ajută la creșterea forței și a flexibilității, relaxând musculatura dureroasă sau tensionată. Totodată se îndepărtează stresul din corp și din minte.

Masaj Shiatsu

Shiatsu este un stil de masaj japonez, care combină tehnici orientale cu elemente de anatomie și fiziologie din medicina modernă. Se poate spune că este "acupunctura fără ace”. "Shiatsu" este un cuvânt japonez, care înseamnă "presiunea degetelor", presiune care se aplică pe liniile energetice ale corpului (meridiane), pentru a stimula fluxul energetic natural "Chi". 

Masaj Lomi–Lomi

Ritualul Lomi-Lomi este o formă străveche de masaj practicat de indigenii polinezieni din Hawaii. Uleiurile esențiale folosite – de orhidee, portocală, mandarin, nucă de cocos, nucă de Macadamia – transformă masajul Lomi-Lomi într-o călătorie senzorială în Hawaii. Unicitatea masajului Lomi – Lomi derivă din mișcările și tehnicile folosite de terapeut.

Masajul este mult mai mult decât o simplă plăcere de răsfăț. Acesta poate aduce multiple beneficii pentru sănătatea fizică și mentală. Cu o gamă variată de tipuri de masaje disponibile, fiecare persoană poate găsi o tehnică care să se potrivească nevoilor și preferințelor lor. Înainte de a apela la un anumit tip de masaj, este recomandat să discutați cu un specialist pentru a alege cea mai potrivită opțiune pentru dvs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel