Marina Almășan, gafă după Buhnici: Lumea vine la mare ca să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slană și de acumulări de celulită

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Marina Almasan - Foto: Facebook Marina Almasan / George Buhnici
Marina Almasan - Foto: Facebook Marina Almasan / George Buhnici

Marina Almășan susține declarațiile lui George Buhnici la adresa femeilor printr-un mesaj neașteptat.

Cunoscuta jurnalistă Marina Almășan a avut un mesaj în urma declarațiilor făcute de George Buhnici. Aceasta susține afirmațiile lui George Buhnici despre maniera în care femeile supraponderale ar trebui să se prezinte atunci când merg pe litoral.

Potrivit jurnalistei, este inacceptabil ca femeile ce au câteva kilograme în plus să se expună la plajă și e de părere că ar trebui să fie conștiente de imperfecțiunile fizice majore. În plus, Marina Almășan le-a ironizat pe doamnele și domnișoarele care nu au o greutate ideală, numindu-le cărnuri expuse pe taraba verii

"Colegul meu de breaslă a măsurat (cântărit! – în cazul nostru) de 7 ori și a taiat o dată. În carne vie! De fapt, în “cărnurile” expuse pe taraba verii și aparținandu-le femeilor necomplexate. Ce-a făcut numitul Buhnici? Le-a înțepat discret, cu limba-i ascuțită, pe rubensienele reprezentante ale sexului (cândva) frumos , care, neținand cont de imperfecțiunile majore ale trupului, se expun, în chiloței tanga, în fața unor plaje întregi, în toată splendoarea celulitei și a kilogramelor lor, fără să aibă nicio reținere", a spus Marina Almășan. 

Carmen Tănase, mesaj dur pentru George Buhnici: Vergeturile nu se rezolvă la sală! Fătălăilor trebuie să li se explice pe limba lor

"Lumea vine la mare ca să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slană și de acumulări de celulită"

 

Marina Almășan susține că este "un munte de pudoare" și ori de câte ori mergea la mare, alegea să facă plajă în locuri foarte ferite de ochii lumii, în primele ore ale dimineții, din cauză că nu avea un trup perfect, iar lumea vine la mare să se bucure de frumos așa că nu voia să fie criticată. 

Vedeta a mai spus că în fiecare an, înainte să plece pe litoral, ținea o dietă draconică și făcea multă mișcare pentru a scăpa de câteva kilograme, dar cu toate acestea tot nu era mulțumită de felul în care arăta și evita să se expună. 

"Vă mărturisesc că am fost dintotdeauna un munte de pudoare. Prin urmare, convinsă fiind mereu că trupul meu adună destule hibe, m-am expus mereu cu zgârcenie în public, crezand (la fel ca și Buhnici, constat!) că lumea vine la mare ca să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slană și de acumulări de celulită, arătate ostentativ.

Băile mele de soare se întâmplau mai mereu pe la câte-o periferie de plajă, mai totdeauna în costum de baie întreg și invariabil la primele ore ale dimineții. Explicația mea oficială era că "atunci soarele e mai puțin nociv". În realitate, uram să fie multă lume în jur, ca să nu devin "obiect de studiu. Mai mult decât atât, fiecare mers la mare era precedat de câte-o cură de slăbire draconică, asociată unui program intensiv de gimnastică home made"

…Deși nu sunt bărbat, ba chiar mă laud că aș fi o feministă înrăită, mă mai surprind și eu, deseori, privind la câte-o supraponderală al cărei număr de kilograme este invers proporțional cu cel al complexelor, cum își unduiește dramatic depozitele de grăsime din șoldurile care îi deformează colanții. Atenție! COLANȚII!  Sau la câte un minijup ( Atenție, MINIJUP!) din care explodează doi caltaboși consistenți, cocoțați pe tocuri de 10 centimetri, aparținand toate unei dudui parfumate,  care nici măcar nu se sinchisește de crucile pe care și le fac cei din jur", a mai scris Marina Almășan pe blogul ei.

George Buhnici, jigniri la adresa femeilor

"Mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici. Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.  Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală", a spus George Buhnici. 

"Șanşa vieţii mele e o soţie care arată ca o minoră. Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?", a mai spus George Buhnici. 

Vezi mai multe despre declarațiile lui George Buhnici AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel