Manevra care face diferența dintre viață și moarte. Ce trebuie să știi

Adisa Codruț |
Data publicării:

Medicul Tudor Ciuhodaru susține că manevra Heimlich ar trebui învățată la școală deoarece salvează vieți.

Medicul Tudor Ciuhodaru spune că ”lipsa educației pentru sănătate poate fi letală” și că lumea ar fi bine să cunoască aceatsă manevră.

”Toți ar trebui să știm să facem asta. Heimlich și auto-Heimlich. Cum (te) salvezi atunci când apare înecarea cu un corp străin. O manevră simplă poate face diferența dintre viață și moarte.Mai ales că aceste cazuri sunt tot mai frecvente. Un pacient a murit înecat cu pepene în urmă cu câteva zile. Românii încă se îneacă cu mici şi cârnati de Pleşcoi în mijlocul mulţimii fară a li se aplica la timp manevra salvatoare.

Lipsa educației pentru sănătate poate fi letală. Până când proiectul meu de lege privind predarea obligatorie a ,,Noţiunilor de prim-ajutor” în şcolile din România va fi adoptat trebuie să știți:

A. Cum preveniți înecarea:

1. Mâncați fără grabă și mestecați bine.

2. Nu beți mult alcool înainte sau în timp ce mâncați.

3. Țineți obiectele mici departe de cei mici.

4. Utilizați corect protezele dentare.

B. Cum (te) salvezi: Heimlich și auto-Heimlich sunt manevre simple care (te) salvează atunci când apare înecarea cu un corp străin. Ce trebuie să faceţi:

1. Rămâneţi calm dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.

2. Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni.):o aspiraţie confirmată de martori, anturajo nu mai poate vorbi, tuşi şi respirao pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde conştienţa

3. Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.

4. Îmbrăţisaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.

5. Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior; de jos în sus şi din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresii abdominale.

6. Repetaţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştienţa.

7. Dacă victima îşi pierde conştineţa o poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur începeţi resuscitarea. Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei. Aplicaţi compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezînd cealaltă mâna peste aceasta.

8. Solicitarea ajutorului medical specializat (! medic sau asistent ) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes.

Ponturi:

1. Dacă pacientul încă poate tuşi încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.

2. Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat îşi va pierde conştienţa, va cădea şi se poate lovi.

3. La gravide şi obezi aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.

4. Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun.

Rețineți:

1. Sute de mii de oameni au fost salvaţi de ,,tratamentul antisufocare”.

2. Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin

3. Trebuie învăţată şi exersată în toate şcolile din România, ca şi multe alte noţiuni de prim-ajutor.

4. Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulţirii.

5. Asta prevede legea Ciuhodaru ce poate salva mii de vieţi dar aşteaptă de prea mult timp să fie adoptată.

Și puțintică istorie. Doctorul Henry Heimlich a introdus această manveră încă din 1974 dar a aplicat-o prima dată la 96 de ani, salvând viaţa unei femei de 87 de ani, Patty Ris, care se îneca cu o bucată de hamburger la un cămin de bătrâni din Cincinnati. Cu această manevră au fost salvate peste 100.000 de vieţi doar în SUA, printre care a preşedintelui Ronald Reagan, a primarului New York-ului Edward Koch şi a actorilor Elizabeth Taylor, Goldie Hawn, Walter Matthau, Carrie Fisher şi Jack Lemmon”, explică Tudor Ciuhodaru pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel