Mâncatul cu poftă îngrașă. Nutriționist: Când iubești mâncarea se vede...

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
mancatul cu pofta. FOTO Pexels @ SHVETS production
mancatul cu pofta. FOTO Pexels @ SHVETS production

Mâncatul cu poftă este molipsitor, iar cine se află la dietă poate avea probleme cu cântarul.

Mihaela Bilic a explicat, într-o postare făcută pe social media, că mâncatul cu poftă nu doar că este molipsitor pentru cei care vor să țină o dietă, dar și că îngrașă mult mai mult. De altfel, totul stă în relația pe care fiecare o are cu mâncarea. 

”De mică am fost o mâncăcioasă și o pofticioasă, iar cei care au stat cu mine la masă m-au acuzat mereu că îi molipsesc și îi ispitesc, în loc să-i temperez din mâncat. Nu cred că fac lucrul ăsta intenționat, e vorba mai degrabă de plăcerea instinctivă pe care o am în relația cu mâncarea.

Am văzut același drag de mâncare la mulți oameni cărora le râd ochii și li se luminează fața când e vorba de ceva bun. Coincidență sau nu, acest tip de comportament vine la pachet și cu tendința de îngrășare/kilograme în plus. Când iubești mâncarea se vede și în gesturi și pe cântar. Și la fel de evident se vede și când n-o iubești”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Alimentele grase și făinoase, benefice în cazul ulcerului și al gastritei

”Când făceam Semiologie în Facultatea de Medicină am învățat să diagnosticăm bolnavii cu ulcer și gastrită după felul în care arătau: fața palidă și îndurerată, cu o expresie de suferință, spatele încovoiat și umerii aduși în față, 'chirciți' din cauza durerii.

Cât despre pofta cu care mănâncă nu e nimic de spus, mai degrabă îți pierzi și tu apetitul văzându-i. O astfel de persoană, căreia fiecare gură de mâncare îi provoacă suferință, nu va fi niciodată grasă.

Atunci cum rămâne cu teoria termodinamică, cu aportul de calorii și metabolizarea grăsimilor/carbohidraților? Cum e posibil ca aceeași felie de pâine cu unt să îngrașe dacă o mănânci cu poftă, sau să slăbească când o înghiți cu noduri?

Pentru că practica ne arată, alimentele grase și făinoasele sunt cel mai bine tolerate în ulcer și gastrite. Și tot în practică constatăm că ele nu îngrașă în acest context special și dureros deopotrivă”, a continuat cunoscutul nutriționist.

Nu poți mima frica de mâncare

”Problema e că nu poți mima frica de mâncare și lipsa de apetit. Iar metabolismul nostru se vede treaba că știe când mănânci cu plăcere și când nu, așa că se comportă diferit Eu aș zice că e nedrept ca cei cu boli de stomac să fie din ce în ce mai slabi, în timp ce mâncăcioși să se îngrașe doar când văd mâncarea.

Doar că Natura funcționează după alte reguli, iar zicala 'gras și sănătos' se dovedește a fi adevărată. Nu întâmplător oamenii te întreabă dacă nu cumva ești bolnav atunci când ai slăbit prea mult. Așa că singura consolare care ne mai rămâne pentru kilogramele în plus pe cântar, e că 'plesnim de sănătate'”, a mai scris Mihaela Blic, adăugând că ”deși nu are logică, sunt sigură că mâncatul cu poftă îngrașă mai tare”.

Mihaela Bilic recomandă ciorba, dimineață, la prânz și seara: Nu veți greși făcând asta. Rezultatul e garantat

Mihaela Bilic, celebrul nutriționist, atrage atenția cu privire la unul dintre cele mai frecvente feluri de mâncare de odinioară, din România, pe vremea când la masă aveam felul principal și felul al doilea. Tot ceea ce înseamnă supe, ciorbe, borșuri, pe care Mihaela Bilic le poate pune pe același nivel cu multiplele cure de detox.

”Ghici ghicitoarea mea... la ce-i bună supa?

Nu știu câtă ciorbă se mai mănâncă în casele românilor, dar e păcat că nu o prețuim la adevărata ei valoare. Măcar acum, când ne dorim cu toții să facem o schimbare, ar trebui să luăm în calcul supa.

Cât despre gătit, există variante simple și elegante: legume congelate și roboți de bucătărie. Recunosc că ciorba de perișoare o face mama, însă supa cremă știu și eu să o fac.

Poate credeți că glumesc când spun că nu e nevoie să cheltuim banii pe nutriționiști și programe detox. Cu supă/ciorbă puteți obține rezultate acasă, la voi în bucătărie”, a scris Mihaela Bilic pe contul său de Facebook.

Supa ne scoate din impas

”Nu știți ce preparate să mâncați, în ce cantitate sau cum să le combinați? Răspunsul e simplu: o farfurie de supă vă scoate din impas!

Nu degeaba nutriționiștii au recunoscut că 'de la ciorbă încoace nu s-a inventat nimic mai echilibrat în alimentație'. Iar dovada am primit-o într-un magazin din Italia, unde vânzătoarea mi-a spus soluția pe care toată lumea o aplică  după sărbători - 'minestra'.

Ciorbă dimineață, la prânz și seara? Da, nu veți greși făcând asta”, a mai scris nutriționistul, adăugând că dacă o veți consuma fără pâine, ”rezultatul e garantat”. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Care este cantitatea de ulei ideală pentru salată. Dr. Hâncu: Devine o masă hipercalorică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel