Majoritatea copiilor de 2 și 3 ani petrec prea mult timp în fața ecranelor

Adisa Codruț |
Data publicării:
Copil cu tableta
Copil cu tableta

Un studiu canadian publicat luni arată că marea majoritate a copiilor de doi și trei ani depășesc timpul recomandat petrecut săptămânal în fața ecranelor și că un factor asociat este timpul petrecut de mamele acestora în același mod.

Noul studiu canadian este limitat, la circa 3.600 de copii, și realizat pe baza unui studiu condus între 2011 și 2014, în care mamele au declarat orele petrecute în fața ecranelor de ele și copiii lor. Recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) este de maxim o oră pe zi de expunere a copiilor în fața ecranelor.

80% dintre copiii de doi ani și 95% dintre copiii de trei ani au petrecut mai mult de șapte ore pe săptămână în fața ecranelor, potrivit studiului apărut în revista Jama Pediatrics.

Cel mai important factor asociat timpului mare petrecut de copii în fața ecranelor este timpul petrecut de mame în fața tabletelor, smartphone-urilor sau televizoarelor, urmat de îngrijirea la domiciliu (în comparație cu copiii care merg la creșă), notează AFP și Agerpres.

Numeroase studii au fost publicate sau sunt în curs de realizare pentru a studia impactul ecranelor asupra dezvoltării copiilor, dar este dificilă stabilirea unei relații cauză-efect.

Este greu de stabilit doar efectul timpului petrecut în fața ecranului, deoarece mulți factori socio-economici și culturali, mai mult sau mai puțin măsurabili, trebuie luați în calcul în consumul de televiziune sau jocuri video.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel