Operația pentru repararea rupturii de ligament este una minim-invazivă, artroscopică. „Este o parte deschisă, pentru prelevarea tendoanelor mușchilor semitendinoși și gracilis, ceea ce înseamnă o incizie de 3 centimetri, la nivelul inserției, pe anserinus, după care toată intervenția se desfășoară artroscopic", a completat Dr Liviu Ojoga.
Intervenția este extrem de importantă pentru sportivii de performanță, a căror activitate se putea încheia.
„Dacă înainte o ruptură de ligamente putea să scoată un fotbalist sau un sportiv de performanță din activitate, acum, în 6 luni sau 9 luni, unii chiar mai repede, când presiunea echipelor este mai mare, se întorc la nivelul de performanță preoperator", a explicat dr. Liviu Ojoga, invitat la Interviurile DC News și DC Medical.
Dar sunt sportivi care, sub presiunea echipelor, vor să se refacă mai repede după o astfel de ruptură. Astfel, s-a ajuns la ligamentele artificiale, doar că aici rezultatele nu sunt la fel bune și de lungă durată ca în cazul unor ligamente „naturale".
Cât rezistă ligamentele artificiale
„S-a încercat și există un ligament artificial, dar rezultatele a la longue sunt rele. Adică se rup, nu rezistă foarte mult. Și atunci sunt păstrate pentru pacienții care vor să intre și să joace peste 3 luni. Când câștigi un milion pe meci, e o justificare (...) de genul îmi refac acum artificial ligamentul, mai joc un an-doi, și pe urmă dacă se rupe o să văd, mă mai operez o dată. Or pacientul obișnuit nu vrea asta. Pacientul obișnuit vrea să-și rezolve problema și să și să nu mai vină la medic", a explicat dr Liviu Ojoga.
Dr Liviu Ojoga este medic primar ortopedie, șeful Secției Ortopedie - Traumatologie de la Spitalul Clinic Sanador, asistent universitar Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București și Doctor în Medicină.
De ce se pune diagnosticul de ruptură de ligament obligatoriu pe baza RMN-ului, aflați din video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.