Tratamentele faciale non-chirugicale sunt cele mai la îndemână metode de a schimba aspectul tenului. Acum că vara și-a intrat în drepturi, medicii esteticieni vin cu o serie de sfaturi pentru persoanele care vor să apeleze la astfel de metode. Medicul chirurg plastician Oltjon Cobani arată pe pagina sa de Facebook care sunt tratamentele faciale non-chirurgicale.
Acid hialuronic pentru buze și riduri
Mărirea buzelor se poate realiza cu acid hialuronic. Efectul acidului hialuronic injectabil în buze durează, în medie, 6-8 luni, după care procedura de injectare trebuie repetată pentru a reîmprospăta efectul.
”Augumentarea buzelor cu acid hialuronic. Procedura de augmentare a buzelor se realizează cu ajutorul filerelor cu acid hialuronic și se poate aplica atât persoanelor cu buzele subțiri anatomic, cât și celor ale căror buze și-au pierdut din volum odată cu trecerea anilor”, arată medicul.
Semnele trecerii anilor, ridurile pot fi șterse cu acidul hialuronic.
”Acidul hialuronic este o substanță ce există în mod natural în piele și ajută la hidratarea acesteia și conferirea de volum.
Tratamentul ridurilor cu acid hialuronic vine în ajutorul proceselor naturale, atunci când structura pielii își pierde fermitatea. Cel mai adesea, acest tratament este destinat șanțurilor nazogeniene și labiomentioniene sau liniile fumătorului.
Tratamentul constă în injectarea unui gel la nivel cutanat și subcutanat, pentru a reda imediat volumetria zonei afectate”, mai explică medicul.
Toxină botulinică pentru riduri
Toxina botulinică sau botox-ul este o neurotoxină de natură proteică, fiind o exotoxină de origine bacteriană, care acționează la nivel neuronal, prin blocarea impulsurilor transmise prin nervi de la creier la mușchi.
”Tratamentul ridurilor cu toxina botulinica. Injectarea cu toxină botulinica reprezinta o procedura minim invazivă, sigura fără efecte secundare, ce trebuie repetată periodic”, mai notează medicul.
Tratamente cu laser pentru o piele sănătoasă
Tratamentul cu laser este un tip de procedură de îngrijire a pielii efectuată de către un dermatolog sau medic. Aceasta implică utilizarea laserelor pentru a ajuta la îmbunătățirea texturii și aspectului pielii.
”Tratamentul laser îmbunătățește aspectul pielii, conferindu-i luminozitate, reduce diametrul porilor și crește tonicitatea tegumentului. El este recomandat într-o gamă largă de afecțiuni ale pielii”, mai notează medicul.
Liftingul vampirilor
Rejuvenarea facială cu terapia PRP are și rolul de a trata țesuturile pielii.
”Terapia cu PRP (“Platelet Rich Plasma” sau Plasmă Îmbogăţită cu Plachete/Plăcuţe Sangvine) mai este cunoscută și sub denumirea de “Liftingul vampirilor”.
Iniţial, tehnica a fost folosită în chirurgia cardiacă pentru controlul sângerării şi obţinerea unei vindecări mai accelerate, însă în prezent această are aplicaţii practice în tratarea ţesuturilor lezate sau traumatizate, vindecarea rapidă a unor plăgi, tratarea fenomenelor de degenerare a cartilajului, tratarea cicatricilor, accelerarea integrării implanturilor dentare, diminuarea vergeturilor şi multe altele.
Tratamentul este ideal pentru îmbunătăţirea aspectului pielii, diminuare ridurilor fine, redarea fermităţii în zona feţei, gâtului, decolteului şi mâinilor. De asemenea, este una dintre puţinele terapii ce au efecte cu adevărat vizibile în zona ochilor, cearcănelor şi în jurul gurii”, a încheiat medicul.
Vezi și: De ce s-a murit de COVID-19. 7 medici români, studiu uimitor despre rolul jucat de comorbidități
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.